Menu

Articol

Corpul de control al prefectului a fost chemat să facă ordine în Consiliul Local Păltiniș!

Prefectura Caraș-Severin

Nici nu a început bine actualul mandat al administrațiilor publice locale, că au și apărut primele scandaluri legate de alegerea viceprimarilor. Tonul a fost dat la Domașnea acolo unde s-a înregistrat un adevărat record în materie de decizii politice. Pentru că aleșii locali au încălcat protocolul încheiat la nivel județean încheiat între PSD și PMP, Ion Mocioalcă i-a retras sprijinul politic viceprimarului său, la nici două ore de la alegerea acestuia.

Mizerile politice au continuat cu Lăpușnicel, unde PSD și Ion Mocioalcă i-au retras sprijinul lui Eremia Paidola, cel care a condus organizația locală timp de opt ani, pentru a-i face loc candidatului PMP la funcția de viceprimar.

De curând, scandalul s-a mutat la Păltiniș. Primarul PSD, Ion Popovici, este acuzat de consilierii liberali că a făcut presiuni asupăra secretarului să nu recunoască alegerea viceprimarului, liberalul Petru Lala, ieșit în urma votului la care cei patru consileri locali PSD au fost îndemnați să nu participe. Motivul, la Păltiniș, potrivit aceleiași înțelegeri dintre Mocioalcă și Ionuț Popovici, viceprimar trebuie să fie un membru PMP. Cu riscul de a se face râs, PSD trebuie să se bată pentru așa ceva, pentru a-i fi recunoscător PMP-ului lui Traian Băsescu care l-a ajutat, prin cele două voturi ale sale, să câștige șefia Consiliului Județean Caraș-Severin.

În prima ședință de la Păltiniș, cea de constituire a Consiliului local, primarul și consilerii PSD s-au retras înaintea ultimului punct, cel pentru alegerea viceprimarului. A fost convocată o nouă ședință, la care au fost prezenți șapte din cei 11 consilieri, patru de la PNL, doi de la PMP și unul din partea PPUSL. Consilierii PSD au fost sfătuiți de liderii de la județ să-și vadă de lucru prin gospodărie, dacă vor să le fie bine. Din acest moment începe circul. Unii au susținut că șapte consilieri prezenți nu reprezintă două treimi din numărul total de 11, pentru ca alegerea viceprimarului să fie posibilă, în timp ce alții susțin contrariul. După mai multe bâlbe, secretarul primăriei, așa cum stă consemnat în procesul-verbal încheiat atunci, și-a dat acordul pentru alegerea viceprimarului, afirmând că ședința era legal constituită.

Au existat două propuneri, liberalii reușind să se impună cu cinci voturi, față de numai două ale candidatului PMP. Secretarul comunei nu a fost de acord cu validarea, susținând că alegerea trebuia făcută cu jumătate plus unu, adică șase voturi. Liberalii au propus organizarea unui al doilea tur de scrutin, iar rezultatul a fost același. În mod normal, Petru Lala e noul primar doar că, secretarul e de altă părere și s-a convocat o nouă ședință la care, pe lângă consilierii PSD au lipsit și cei doi de la PMP, dar și secretarul primăriei. Potrivit aleșilor PNL, acesta ar fi mărturisit, în aceeași zi, că s-au făcut presiuni asupra sa din partea primarului și a prefecturii să nu se prezinte la ședință.

Față de cele scrise în presă, prefectura s-a sesizat și, după cum ne-a declarat prefectul Florența Albu, a fost trimis corpul de control la Primăria Păltiniș. După concluzile ce vor fi trase la final, vor fi luate și măsurile ce se impun. Măcar de s-ar întâmpla așa!

Powered by Jasper Roberts - Blog