Menu

Articol

Cristian Buică – Cetăţean de Onoare al municipiului Reşiţa (UPDATE)

Începând de astăzi, Reşiţa va avea un nou Cetăţean de Onoare artist. Este vorba despre cantautorul Cristian Buică, cel care a devenit cunoscut odată cu intrarea în Cenaclul Flacăra, condus de Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80. Iniţiatorii propunerii de acordare a Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Reşiţa lui Cristian Buică aparţine primarului Mihai Stepanescu şi consilierului local Costel Mihăilă.

Cristi Buică s-a născut în data de 6 mai 1960, la Reşiţa. A compus şi interpretat sute de cântece, unele militante, cu mesaj social, altele romantice, unele vesele, altele triste. Printre altele a compus un imn neoficial al Reşiţei, intitulat „Reşiţa mea”, precum şi „Imnul căii ferate Oraviţa-Anina”. Cristi Buică şi-a lansat primul album oficial în anul 2000: „Noapte de aur”, iar al doilea album, cu titlul „Unii cântă, alţii beau”, i-a apărut anul trecut.

Despre alte cântece şi colaborări, Cristi Buică ne-a vorbit într-un interviu pe care i l-am luat în anul 2010, când împlinea 50 de ani. Prezentăm un scurt fragment din acel interviu, de fapt, răspunsul lui Cristi Buică la întrebarea cu ce textieri şi poeţi a colaborat:

„Am colaborat foarte bine cu câţiva poeţi reşiţeni, în primul rând cu Ion Chichere, cel care mi-a compus „Chitanţe” şi „Ultima scrisoare” şi altele. Foarte mult am colaborat cu Mihai T. Ioan, cel care mi-a scris „Romanţă de cântat în permisie”, „Baladă pentru Don Quijote”, „Lotca vieţii”, etc. Sunt şi texte pe care le-am scris împreună, altele le-au scris ei după ce le-am prezentat o linie melodică sau altădată au venit ei la mine cu o poezie şi eu am pus-o pe muzică. Am mai colaborat cu Viorel Naidin, el mi-a scris „Hoinarul”, „Apus fantastic”. Şi anul trecut (n.n. – în 2009) am lucrat împreună şi a ieşit cântecul „Viaţa ca-ntr-un film”, un cântec la care ţin foarte mult. Apoi cu Dinu Olăraşu şi, desigur, cu Adrian Păunescu. Cu Păunescu am colaborat atât în perioada Cenaclului „Flacăra”, cât şi după revoluţie, când a luat naştere Cenaclul „Totuşi iubirea”. Am scris multe cântece pe versurile lui”.

Cristian Buică a participat la importante festivaluri de folk şi, aşa după cum mărturiseşte, a cântat în mai toate localităţile mai răsărite din ţară. A participat la numeroase turnee în străinătate. Este colaborator la Radio România Reşiţa, unde realizează emisiunea „Strada folk”.

UPDATE ora 19.15 ==================

Cristian Buică a primit, astăzi, în unanimitate voturile consilierilor locali din Reşiţa, pentru a i se decerna titluld e Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa. Prezent la şedinţă, Cristian Buică a declarat: „Mulţumesc domnului primar, mulţumesc domnului consilier Mihăilă, mulţumesc doamnelor şi domnilor consilieri pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o, cu acest titlu care mă onoarează, dar mă şi obligă. Dumnezeu vă-mbucure şi, dacă-mi permiteţi, o să vă ofer câteva din produsele mele. Am adus câte un CD pentru fiecare”.

După acest scurt discurs de mulţumire, Cristian Buică a dăruit consilierilor, jurnaliştilor şi câtorva invitaţi, CD-ul cu albumul „Unii cântă, alţii beau” – 2014.

Powered by Jasper Roberts - Blog