Menu

Articol

CSM Şcolar Reşiţa bate pasul pe loc: CSM Lugoj - CSM Reşiţa 0-0

CSM Şcolar Reşiţa a jucat, astăzi, în deplasare, la Lugoj, în etapa a 3-a, din Seria a IV-a, a Ligii a III-a. Reşiţenii nu au reuşit să realizeze decât un egal alb cu CSM Lugoj, obţinând, astfel, al doilea punct în acest tur de campionat. Astfel, obiectivul anunţat de conducerea clubului din Valea Domanului şi de antrenorul Octavian Benga de a promova în Liga a II-a, rămâne încă departe. Reamintim că în prima etapă, CSM Reşiţa a pierdut în deplasare, cu scorul de 2-1, în confruntarea cu Gloria Lunca Teuz Cermei, iar în etapa a II-a a făcut egal acasă, 2-2, cu Crişul Chişineu Criş. Mai precizăm că după rezultatele dezamăgitoare din primele două etape, trei jucători au fost excluşi din lot, iar astăzi, Viorel Lolea şi-a anunţat demisia de la conducerea clubului, chiar înaintea meciului de la Lugoj. În declaraţia de presă făcută astăzi, Lolea a spus că demisionează pentru a aduce liniştea în Valea Domanului, fiindcă presiunile care se făceau asupra sa dăunau atmosferei din cadrul echipei. Lolea a mai spus că Octavian Benga rămâne, în opinia sa, cea mai bună soluţie pentru promovarea achipei în Liga a II-a.

Rezultatele meciurilor de astăzi din Seria a III-a, liga a IV-a:

CSM Lugoj - CSM Şcolar Reşita 0-0
Şoimii Lipova - CNS Cetate Deva 4-0
Kevin Trabalka (22 - pen.), Andrei Sulea (38), Vasinc (86), Buta (90)
ACS Dumbrăviţa - CS Ocna Mureş 7-1
(40), (45), (51), (61), (63), (70), (75) / (42)
Gloria Lunca Teuz Cermei - CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 2-1
Valeriu Mager (47), Alexandru Capătă (51) / Hotca (13)
Millenium Giarmata - Unirea Alba Iulia 1-4
Raul Cochinţu (45) / Răzvan Ivan (21, 33), Ciprian Selagea (38), Alexandru Giurgiu (84)

Powered by Jasper Roberts - Blog