Articol

Un amic se arăta contrariat şi amuzat de faptul că nu ştiu cine din sistemul de învăţământ propunea scoaterea basmelor din educaţia copiilor, pentru că sunt pline de scene de violenţă. Cum să scoţi basmele din viaţa copiilor, aceste nestemate de înţelepciune populară, care prezintă aspiraţia omului spre mai bine, lupta dintre bine şi rău!

Mda,... M-am gândit şi eu la faptul că părinţii şi tovarăşa învăţătoare ne spuneau mereu să fim cuminţi, să fim politicoşi, să nu ne batem, dar eroii din basme mereu găseau câte un împărat rău să-i rupă oasele, o vrăjitoare să-i dea peste ochi, un zmeu sau un balur să le taie capetele. Şi atunci, cum să devii erou fără să baţi sau, mă rog, să omori pe cineva? Aceasta este întrebarea! Desigur, contraexemplul, demn de luat în seamă, este Iisus, care salvează omenirea prin sacrificiul de sine, nu prin pumni şi picioare în gură date adversarilor. Este, într-un fel, şi exemplul ciobanului din Mioriţa, care acceptă sacrificiul christic, tot aşa pentru a nu produce mai multă violenţă prin înfruntare şi a păstra echilibrul universului, cu brazi şi păltinaşi, păsărele mii şi stele făclii. Însă, pare că aceste exemple sunt mai mult de ţinut în suflet, nu de aplicat în viaţa de toate zilele. În viaţa de toate zilele, ca şi în basme şi în filme, suntem stăpâniţi de nevoia de iubire şi de nevoia de a învinge. Pe cineva, ceva. Aşa că, îi dăm înainte cu dragoste şi violenţă!