Articol

În spitalele din România se moare cu zile. Iar dacă nu se moare la propriu, în loc de operația la piciorul beteag, te trezești cu cel sănătos băgat în ghips. Din neglijență sau din distracție, căci e greu de crezut că după atâția ani de medicină un doctor nu face diferența între apendice și bilă. Așa e, dar, din păcate, tot mai des se întâmplă așa și tot mult pacienți aleg să se trateze în spitalele din străinătate. Mai cu seamă, cei cu bani. Cu mulți bani. O fac și cei care locuiesc în partea de vest a țării, care au înțeles repede că într-o clinică ungurească îi costă cam tot cât într-un spital de pe la noi, cu diferența că ungurii îți taie chitanța până și pe hârtia igienică.

Probabil că adevărul este la mijloc. Avem medici recunoscuți pentru profesionalismul lor, dar sunt prost plătiți, iar aparatura de diagnosticare ori de intervenție asupra corpului bolnal este departe de cerințele actuale. Cînd nu au încotro, bolnavii se îndreaptă spre ei și spre sistemul național de sănătate, dar când nu se uită la bani, bat la porțile marilor clinici din Europa.

La fel o fi gândit și premierul României când a hotărât să se opereze în Turcia. Procedând așa, a lăsat impresia că nu are încredere nu doar în doctorii care operează nu la Hârlău, Șomcuta Mare ori Vințu de Jos, ci în toată elita medicinii de pe la noi. Degeaba a încercat Victor Ponta să dreagă busuiocul, căci palma dată sistemului medical românesc fusese dată. Încrederea lui în acest sistem seamănă cu cea din zicala cu ceapa degerată. Adică, deloc.

Dacă stau să mă gândesc, nici Tăriceanu și nici Băsescu nu au avut încredere în doctorii, asistentele și infirmierele din spitalele românești. Când le-a ajuns cuțitul la os, au ales să se trateze în Austria și Franța. Nu mai vorbim de miniștri, de parlamentari și de politicieni. Iar dacă oamenii ăștia, care ar trebui să ne fie exemplu în tot ce fac, nu se încred în rezultatele analizelor de laborator, în bisturiul și capacitatea medicului specialist, noi, pulimea, ar trebui oare să ne luăm rămas bun de la familie și prieteni când ne internăm într-un spital de la noi?