Menu

Articol

Cu Popa şi Popov, la cimitire

Tărăşenia de la Consiliul local Reşiţa, cu numirea la întâmplare a unui şef la cimitire scos din pălărie, dar nu dintr-o pălărie în care erau bileţele, ci dintr-o pălărie în care nu era nimic!, ca la circ, m-ar fi amuzat, dacă nu era de plâns. De plâns, fiindcă era vorba de cimitire, chestiune solemnă, nu de altceva. Aşa că am râs în barbă, pe ascuns, ca să nu stric solemnitatea momentului.

Deci, să ne aducem aminte, primarul Popa a propus reactivarea unei societăţi comerciale care să se ocupe numai de cimitire, astfel încât acestea să fie mai bine şi mai frumos amenajate, să funcţioneze mai ordonat şi mai eficient. Bine, toată lumea a fost de acord, cu excepţia unui singur consilier, Viorel Mutu, care, mai mult sau mai puţin întâmplător, a ajuns ulterior responsabil peste ceea ce nu era de acord! Mai mult, până la urmă, şef peste cimitire a fost ales de către consilieri un personaj despre care nimeni nu auzise până în acel moment, tot la propunerea lui Mutu! Asta da, magie! Vă spuneam, ca la circ!

Primarul Ioan Popa voia să pună la cimitire un şef „tehnocrat”, adică pe Sava Giuricici, care lucrează de mulţi ani în primărie şi a tot fost şef pe la drumuri, spaţii verzi etc. Însă, Hadrian Popescu, liderul grupului PNL din Consiliul Local Reşiţa, nu era de acord cu un şef tehnocrat, fost tehnocrat şi sub primarul Stepanescu, şi sub viceprimarul Crina... „Trebuie un om de încredere, ne trbuie omul nostru!”, s-a auzit din grupul liberalilor, adunaţi să rezolve momentul de criză, într-o pauză de consultări. Iar Popa a răspuns nervos: „Ne trebuie un om care să ştie! Ce, omul nostru?! Păi, Doxan de la Inspectoratul Şcolar a fost omul nostru? N-a fost! Dar a făcut treabă!” Nervii lui Popa nu l-au convins pe Hadrian Popescu, aşa că, negocierea internă fiind eşuată, s-a mers pe o logică interesantă, care e cu totul alta decât cea cu „capra vecinului”. Logica aplicată a fost următoarea: dacă n-avem omul nostru, decât un tehnocrat, mai bine punem omul lor! Adică pe omul celor din opoziţia PSD-PMP! Chiar dacă nu-l cunoaştem, măcar să fie un om controlat politic! Şi propunerea lui Viorel Mutu a primit majoritatea voturilor!

Aşadar, iniţiativa noii organizări a cimitirelor aparţine lui Popa, iar şeful cimitirelor este Popov. Cel puţin, sunt uşor de reţinut. Când avem vreo problemă gravă, ne adresăm fie lui Popa, fie lui Popov.  

Powered by Jasper Roberts - Blog