Menu

Articol

Cultură doi în unu la Caransebeş

Autor: 

Marți, 22 august, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, a fost lansat volumul „Dosarul Brâncoveanu, între real şi imaginar“, autori Ioan Cărmăzan, Vasile Bogdan, Titus Suciu, Veronica Blaj, Liliana Ardelean, Monica Rohan, Mădălina Bobleanță, Constanța Marcu, Rodica Pop, Silvia C. Negru, Maria Nițu, Doina Moț, Dana Gheorghiu şi Nina Ceranu.

Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură din municipiu, în colaborare cu Uniunea Artiştilor şi Realizatorilor de Film în România, Uniunea Scriitorilor – Filiala Timişoara, Editura Eubeea şi Clubul de la Timişoara.

Volumul „Dosarul Brâncoveanu, între real şi imaginar“ a fost îngrijit de Doina Moț, editor Nina Ceranu, şi a apărut la Editura Eubeea, Timişoara, 2017, autori fiind membrii Clubului de la Timişoara. Fiecare scriitor a prezentat drama familiei Brâncoveanu în funcție de simțămintele lui, volumul bucurându-se astfel de o bogată diversitate stilistică. Rodica Pop a vorbit despre „Atitudinea în fața morții“, demnitatea, credința şi moralitatea domnitorului Constantin Brâncoveanu, Mădălina Bobleanță s-a referit la „Drumul crucii lui Brâncoveanu“, având în vedere că fiecare om e dator să-şi poarte crucea până la ultimul pas al vieții. Maria Nițu a vorbit despre „Povestea unui meteorit nezdrobit de căpcăuni“.

Prezentarea volumul a fost făcută de regizorul Ioan Cărmăzan, preşedintele UARFR. Au mai luat cuvântul prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, scriitor, critic şi istoric literar, preşedintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Timişoara, directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, dr. Ioan Cojocariu, dar şi alți scriitori, membri ai Clubului de la Timişoara.

Evenimentele culturale din cursul zilei de marţi au continuat cu Festivalul de Film, în Parcul „General Ioan Dragalina“, marcându-se astfel 100 de ani de cinematografie românească. Primul film difuzat în cadrul festivalului a fost „Cu mâinile curate”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Festivalul va continua în 23 august cu „Casa din vis” – regia Ioan Cărmăzan, în 24 august „BD la munte şi la mare”, în regia lui Mircea Drăgan, vineri va fi „Operaţiunea Monstrul”, regizor Manole Marcus, iar în ultima seară, în 26 august, „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Powered by Jasper Roberts - Blog