Articol

Aseară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, poetul Costel Stancu şi-a lansat volumul cu numărul 13, „Ochiul din palmă”. De fapt, o antologie a celor mai reprezentative poezii scrise între anii 1995 şi 2015. Dar nu despre excelentul volum apărut la editura arădeană Mirador vreau să scriu. Şi nici despre invitaţii de seamă ai poetului, prieteni, colegi de condei din Reşiţa şi din afara ei, colegi de serviciu, ci despre locaţia propriu-zisă. Sala care poartă numele celui care a fost Horaţiu Vornica, ani la rând director al Casei de cultură.

O sală cochetă, primitoare, renovată cu atenţie, cu un iz de alte vremuri, în care evenimentele culturale, gen lansări de carte ori expoziţii, capătă cu totul alte dimensiuni. Da, dar nu şi în timpul iernii. Din noiembrie şi până spre mijlocul lui martie, dacă nu cumva chiar spre sfârşitul lui Mărţişor. Motivul este unul singur. Frigul dinăuntru îl concurează pe cel din afară. Cei care ştiu acest lucru se îmbracă gros (pentru bărbaţi sunt recomandate izmenele şi cămăşile de corp, iar pentru femei iegării). Cei care ajung rar sau în premieră la astfel de manifestări simt pe pielea lor ce înseamnă să faci cultură cu unu-două grade în termometru. Casa de Cultură a Sindicatelor are o centrală termică, dar la suprafaţa pe care o are, mii de metri pătraţi, şi la ce cheltuieli sunt, nimeni nu se îndură să o încălzească. Nici măcar să o „dezmorţească” în astfel de momente. Generozitatea directorului instituţiei este evidentă. El însuşi autor de cărţi şi un apropiat al fenomenului cultural din municipiul reşedinţă de judeţ, Marian Apostol se implică în astfel de împrejurări cu tot ce depinde de el, mai puţin cu agentul... termic. Se finanţează singur, nimeni nu-l ajută în vreun fel sau altul şi, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Problema culturii reşiţene nu este însă la Casa de... cultură. În municipiu mai există câteva locaţii de acest gen, dar niciuna suficient de încăpătoare. Soluţia ar fi să se construiască un palat al culturii, o casă a cărţii sau ceva care să nu se numească neaparat aşa, dar în care să aibă loc şi vernisaje, şi lansări de carte, şi prelegeri diverse şi, în general, tot ce ţine de cultură şi de... căldură pe timpul iernii. Ştiu că nu este uşor să se realizeze acest deziderat. Că priorităţiile sunt altele pentru autorităţi. Că e nevoie de grădiniţe, precum cea din Moroasa, de exemplu, de tramvai, de locuri de joacă, de zone pentru promenadă, dar asta nu înseamnă că nu există o soluţie. Cu bani, evident, că fără bani nu se poate face nimic, dar, la câte credite s-au contractat până acum şi s-au îngropat fără rost la Km7, în asfaltul străzilor şi bulevardelor, încă unul nu cred că ar dăuna cuiva. Poate că şi în urmă cu un secol au existat alte priorităţi, dar s-a renunţat la unele dintre ele pentru ca noi astăzi să avem Palatul Cultural cu care ne mândrim.

Factorii responsabili, cu pâinea într-o mână şi cuţitul într-alta, ar trebui să ia taurul de coarne şi să înceapă să înţeleagă că nevoia de cultură este o stare permanentă, ce nu ţine seama de vremurile pe care le trăim. Altfel, vom continua să asistăm la vernisaje şi lansări de carte echipaţi ca de un weekend petrecut pe munte.