Articol

Cineva mi-a atras, ieri, atenţia că nu sunt buricul pământului. OK, am fost de acord, am aflat acest lucru, încă din copilăria mică, imediat ce am ieşit pe stradă, dintre braţele protectoare ale părinţilor şi bunicilor. În casă şi în curte am continuat, o vreme, să fiu buricul pământului, dar pe stradă era Moise, văcarul, care avea un bici negru din piele, lung de vreo patru metri, cu găitan, cu care pocnea de se auzea până în satul vecin.

Moise era şi el un copil, nu cred că avea 18 ani, dar mie mi se părea uriaş. Primise de curând responsabilitatea de văcar şi biciul aferent. Ieşea pe stradă şi făcea demonstraţii de pocnit din bici, iar noi, ceilalţi copii, îl priveam uluiţi. Ceea ce era mai emoţionant, era faptul că Moise ne dădea şi nouă biciul, dar şi instrucţiuni, să încercăm să facem ca el. Desigur că nimeni nu putea. Erau vreo doi mai talentaţi, care promiteau, însă erau departe de măiestria maestrului. Adevărul e că Moise pocnea mai tare decât văcarii vechi, experimentaţi, din sat. Ca să zic aşa, în limbajul politicienilor de azi, pocnea mai bine decât văcarii cu expertiză.

Moise a pus capăt iluziei că aş fi cea mai importantă entitate din lume, cum ar fi, buricul pământului. A fost dureros, dar suferinţa mi-a fost atenuată, chiar vindecată, de un alt sentiment. De sentimentul de admiraţie faţă de unul mai bun ca mine. Ideea era că Moise nu numai că făcea o treabă extraordinar de utilă pentru sat, îngrijind vacile pe izlaz, dar era şi artist. Adică, o făcea cu plăcere şi îi învăţa şi pe alţii.

Revenind la atragerea de atenţie că n-aş fi buricul pământului. Persoana mi-a atras atenţia că altcineva ar fi. Mă rog, poate să fie, dar pe mine nu m-a impresionat. Nu contează despre cine e vorba. E unul dintre buricele târgului. Dar, dacă e să fiu sincer, eu aş vedea primar sau preşedinte de consiliu judeţean pe unul ca Moise. Adică să ştie să facă un lucru util, dar să-i înveţe şi pe alţii. Iar când pocneşte el din bici, să nu fie ca o ameninţare, ci un act artistic. Iar noi să rămânem muţi de uimire şi admiraţie. Şi să-l urmăm.