Articol

Dacă vorbeşti mai mult de un om decât de altul, dacă lauzi mai mult pe cineva mai mult decât pe altcineva, laşi în suflete răni mai adânci decât o tăietură adâncă de cuţit, răni mai dureroase decât tăieturile de cuţit infectate, a fost de părere Adrian Stepan, un reşiţean pasionat de pictură. Adrian Stepan şi-a spus părerea, ieri, în deschiderea unei expoziţii de artă plastică. Şi eu m-am mirat. Pentru că, poate, n-ar trebui să fie aşa.

N-ar trebui să fie aşa, dar, realitatea parcă ne dovedeşte că Adrian Stepan are dreptate. E o alergătură după glorie şi celebritate, ceva de speriat. Oamenii vor, musai, să fie menţionaţi, citaţi, filmaţi, lăudaţi, identifică ideea de fericire cu celebritatea. Deşi, dacă ne uităm bine, personajele din istorie care şi-au câştigat o glorie nemuritoare sunt mai ales cele care au predicat modestia, umilinţa, discreţia. Putem exemplifica aici cu Iisus şi cu Budha. Sincer, nu prea ştiu ce a predicat Mahomed, mulţi oameni care cred în el mi se par excesiv de războinici, dar, am auzit că spunea şi el ceva de dragoste, de împăcare, de iertare. Dacă n-am fost cumva infomat greşit.

O excepţie notabilă fac Dumnezeu şi Dracul. Din câte am observat Ei nu se amestecă în nimic. Nu intervin nici în PIB-ul României sau Franţei sau Statelor Unite. Sau al Bulgariei. Sau crede cineva că PIB-ul Bulgariei e stabilit de Dumnezeu? Sau de Dracul? Eu cred că nu. Nu se bagă nici în nivelul TVA, în preţul alimentelor, nici în construcţia autostrăzilor, nici în comerţul cu lemne, în apărarea contra inundaţiilor, nici în proiecte turistice, nici în Cupa României sau în campionat. Nu au stabilit dacă Steaua sau ASA Tg. Mureş trebuie să ia campionatul şi Rapid să retrogradeze. Nu-i interesează. Lasă totul în seama noastră. Nu fac nimic să iasă în evidenţă. De aia stau, uneori, şi mă mir de celebritatea lor.