Articol

Weekend-ul este acea parte a săptămânii în care oamenii îşi dau întîlnire, petrec în familie ori se distrează împreună. De când cu două zile libere, şi weekend-ul a devenit mai interesant. În marile oraşe, întâlnirile au loc la mall sau în faţa unor repere reprezentative, cum ar fi ceasul de la Universitate, în cazul bucureştenilor, sau la Operă, când vine vorba de timişoreni. Îndrăgostiţii îşi dau întâlnire la Paris sau, mai nou, în Dubai.

Reşiţenii au rămas conservatori. Pe vremuri se vedeau la ceasul de la podul IGOR sau pe corso, la Muncitoresc. De 28 de ani îşi dau întâlnire la Ocico, piaţa de vechituri de la marginea Govândarului. Dacă întrebi un locuitor din oraşul vechi pe unde vine Aleea Crizantemei, probabil că nu va ştii să-ţi spună. La fel ca unul din Govândari întrebat de străzile Ceretului,  Ciocârliei sau Canalului. Cu siguranţă, însă, că, şi unul, şi celălalt ştiu unde unde este Gugu, aleea pe care este situată piaţa de vechituri.

Fie vară, fie iarnă, ploaie, soare ori sărbătoare trecută cu roşu în calendar, reşiţenii se despart vineri de la serviciu, cu îndemnul de a se vedea a doua zi, cât mai de dimineaţă, la Ocico unde nu vei întâlni, neapărat, doar oameni simpli, nevoiaşi, plătiţi cu minimul pe economie. În piaţa de vechituri vei vedea, şi nu mai este o surpriză de acum, medici şi ingineri, profesori şi artişti.  Chiar şi politicieni, toţi atraşi de mirajul locului. De hainele purtate de unii şi aduse de ţigani de la containerele nemţilor, de mirosul micilor şi fleicilor care încing grătarele la fiecare sfârşit de săptămână, de vechiturile scoase la vânzare de câte un bătrânel a cărui pensie nu-i va asigura niciodată un trai decent.

În Ocico nimic nu se aruncă, ci totul se vinde, chiar şi cu un leu bucata, sau trei cămăşi la patru lei. Şi oamenii sunt mulţumiţi, au de unde să aleagă şi, ce e foarte important, se simt egali cu cei care au bani  şi pe care îi văd scotocind alături de ei în vechiturile altora.

Nu toţi reşiţenii îşi dau întâlnire sâmbătă de sâmbătă în piaţa de vechituri, fie din pricina culturii dobândite în familie sau pe băncile şcolii, fie din snobism aleg moll-ul şi Piaţa Operei din Timişoara. Sunt însă sigur că măcar o dată în viaţa lor şi aceşti reşiţeni au trecut prin Ocico, locul inconfundabil al Reşiţei zilelor noastre.