Articol

Am avut ocazia să stau de vorbă cu matematicianul, informaticianul şi scriitorul Dan D. Farcaş, strălucit cercetător şi director al mai multor instituţii tehnice şi ştiinţifice, în prezent, preşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate, unde îi succede cunoscutului Ion Hobana, un alt bănăţean celebru, născut la Sânicolaul Mare, decedat la Bucureşti, în 2011, maestru al literaturii SF, dar şi cercetător al fenomenului OZN. Dan D. Farcaş, născut la Reşiţa, în 1940, cetăţean de onoare al oraşului natal, a fost invitat să susţină câteva conferinţe în cadrul evenimentului „Reşiţa în 10 dimensiuni”, şi l-am întâlnit la o astfel de conferinţă pe care a susţinut-o în faţa elevilor de la Liceul „Traian Vuia” din Reşiţa.

Înainte de conferinţă, la cafea, aflând că sunt ziarist reşiţean şi, în aceste condiţii, probabil, ştiu multe despre ceea ce se întâmplă în oraş, Dan D. Farcaş, m-a întrebat abrupt: „Şi? Ce facem cu Reşiţa asta?!” Din tonul folosit, am înţeles în spatele întrebării o afirmaţie de genul, „S-a cam dus dracului Reşiţa şi nu mai e mare lucru de făcut!” Patriot local fiind, I-am replicat cu o explicaţie mai largă, cum că, într-adevăr pluteşte peste oraş un aer de pustiu şi nostalgie, un aer de nemulţumire şi tristeţe, dar, lucrurile, în realitate, nu sunt chiar aşa dramatice. Se mai face câte ceva în oraş, au apărut şi noi întreprinderi, care chiar ar avea nevoie de mai multă forţă de muncă decât este disponibilă în Reşiţa. E adevărat că locurile de muncă nou-apărute sunt la bandă şi sunt slab plătite. Este probabil principala sursă de nostalgie a reşiţenilor, când fac comparaţia cu ce a fost în Reşiţa industrială, cu mii de muncitori înalt calificaţi, cu ingineri şi tehnicieni, care aveau cele mai bune salarii din ţară, după minerit, sau când fac comparaţia cu salariile pe care le oferă Occidentul, chiar pentru munci necalificate ori salb calificate. Dan D. Farcaş m-a ascultat răbdător şi, apoi, a concluzionat tăios şi nemilos: „Reşiţa s-a dezvoltat industrial, în urmă cu sute de ani, datorită a două atu-uri, căderea de apă şi pădurile. Plus, câteva mine de fier şi cărbune, aflate în relativă apropiere. Acum, aceste atu-uri nu mai prezintă importanţă pentru marea industrie. Dimpotrivă, Reşiţa are marele dezavantaj că se află departe de orice arteră importantă de transport. Aşa că, nu mai are cum să recupereze ceea ce a pierdut!”

Corect, logica matematicianului, a omului de ştiinţă, nu poate fi contrazisă! Dar, nu mă las şi am o observaţie. Atât cei dinafara Reşiţei, cât şi reşiţenii, cum spuneam şi mai devreme, privesc oraşul comparativ cu ceea ce a fost; furnale, oţelărie, laminoare, motoare electrice, cazane, locomotive, motoare navale, turbine. Deci, un oraş care duduia de industrie grea! Şi negativismul lor vine din aceea că Reşiţa nu mai poate face ceea ce a făcut. Poate, doar producţia de echipamente hidroenergetice, de turbine, mai poate fi recuperată. Nu este un mare secret. Dar, dacă, acum, ni l-a mai dezvăluit o dată omul de ştiinţă Dan D. Farcaş, e clar că Reşiţa trebuie să se reorienteze spre o altfel de industrie, spre industria electronică, informatică, poate spre componente auto, poate spre… împachetat mingi de tenis.

Şi revin la o afirmaţie care, probabil, îi va deranja pe mulţi. Fostul director al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, e privit cu ură de mulţi reşiţeni, fiindcă ar fi făcut „şmecherii”, că ar fi distru uzina. Uzina nu a distrus-o Chebuţiu, uzina, aşa cum fucţiona ea, era pe tobogan din cauza contextului, a dotărilor învechite. Iar Chebuţiu, în paralel, a inventat o fabrică de biciclete şi era pe cale să mai facă o fabrică de echipamente sportive la Reşiţa. Da, era o idee foarte bună! „Băiatul deştept” avea o viziune corectă. Din păcate, aşa se spune, a folosit mijloace incorecte, ceea ce l-a costat. Dar, ne-a costat şi pe noi, pe reşiţeni. Să vedem ce fac „băieţii deştepţi” de astăzi, în ce direcţie sunt ei în stare să conducă oraşul, având în vedere că, e lucru sigur, Reşiţa nu mai poate fi ce a fost odată!