Articol

Prietenul, colegul întru jurnalism şi omul de afaceri reşiţean Dan Popoviciu face valuri. E vorba de „valuri pozitive”, în opinia mea, din acelea care nu răstoarnă corăbiile, ci semnalează prezenţa unui ţărm. Un ţărm dorit. Printre „ţărmurile” sau obiectivele de dorit într-un oraş sunt şi acelea ca acesta să fie curat, civilizat, fără cerşetori şi căutători prin gunoaie. Şi prietenul Dan Popoviciu le propune oamenilor de afaceri reşiţeni să contribuie cu câte 100 de lei pe lună pentru aprovizionarea unei cantine a săracilor. O sumă infimă pentru un om de afaceri, chiar şi pentru un angajat cu salariul mediu pe economie. Vorba scepticilor din toate vremurile: „Ce-i o sută în ziua de astăzi?!”. Ideea lui Dan, lansată pe feisbuc, s-a răspândit în spaţiul virtual şi a ajuns în presă, fiind, în general, bine primită.

Desigur, ca orice iniţiativă, şi aceasta întâmpină opoziţia cârcotaşilor. Nici n-ar fi normal să nu fie aşa. Din experienţă personală am învăţat că reuşita unei acţiuni vine şi din capacitatea de a învinge reacţiile contra. Reţinem câteva din motivaţiile celor care consideră că „nu se merită”, că ar fi multe alte lucruri mai urgente de făcut, cum ar fi locuri de muncă şi drumuri, că cei care vor primi mila reşiţenilor, „cu burţile pline, vor avea mai multă energie să caute prin gunoaie”. Este adevărat, e foarte greu să schimbi modul de viaţă al unui om care s-a obişnuit cu mizeria, lipsa de confort, chiar şi cu foamea, având în schimb „libertatea” de a nu face nimic sau de a face foarte puţin, când are chef. S-au văzut nenumărate cazuri în care boschetarii au evadat din adăposturile sociale, pentru că erau obligaţi să se spele şi să respecte un program. Pentru că un înţelept, Vassili Grossman, spunea că „răul vine în special de la cei care vor să le impună altora binele”! Dar, în proiectul lui Dan Popoviciu nu apare ideea aceasta a impunerii binelui cu forţa. Nevoiaşii care nu sunt în stare să-şi procure singuri de mâncare sunt invitaţi la masă. În paralel, Primăria se obligă să-i sancţioneze pe cei care mai cotorbăie prin gunoaie. Pe scurt, salut iniţiativa lui Dan Popoviciu şi o trec la faptele bune. Aşa cum am salutat toate iniţiativele private, ale unor indivizi, voluntari, ale unor asociaţii, cluburi sau fundaţii, care fac acţiuni umanitare. Pentru că oricâte locuri de muncă s-ar crea, întotdeauna vor fi oameni defavorizaţi, fie din cauza unor date personale, legate de condiţia fizică sau psihică, fie din cauza unui culoar social nefavorabil în care se află aşezaţi din naştere (familie, cartier, localitate, ţară etc.)

Chiar ieri, trecând pe strada Făgăraşului din Reşiţa, la interval de câteva zeci de secunde am văzut un bătrân, îmbrăcat în haine mizerabile, care mergea chinuit pe piciorele-i deformate, trăgând după el un cărucior încărcat cu peturi adunate din containere, apoi, o căruţă condusă de un ţigan relativ tânăr, iar în căruţă se aflau şase (6!) copii, cam de la vârsta de 4 ani, până la 12-14 ani. Căruţa era goală, adică nu avea „marfă”, dar se grăbea „undeva”, probabil tot după peturi, mâncare pentru porci sau fier vechi. Despre aceşti oameni nu se poate spune că sunt leneşi. Ei sunt victimele societăţii în care s-au născut, victimele tradiţiilor ţigăneşti, a lipsei de educaţie. Iar copiii aceia, toţi murdari, veseli, zâmbitori, plini de energie, vor ajunge peste ani nişte „profesionişti ai gunoaielor”. Cred că Popoviciu are dreptate, înainte de a-i sancţiona pe aceşti oameni, trebuie să li se dea o alternativă. Poate că trebuie să începem prin a le da de mâncare.