Articol

Există un sat în județul Iași în care oamenii par veniți din „Povestea unui om leneș“, a lui Ion Creangă. La vremea lecturii mele, am rămas marcat de povestea acelui om grozav de leneș care „nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca“ și pe care sătenii l-au dus la spânzurătoare, să scape satul de un astfel de puturos. O grozăvie mai mare ca asta, de un sadism ieșit din tipare, ca să zic așa, nici nu-mi închipuiam să existe, în afară de basme și povești.

Numai că, peste ani și ani, exact ca în zicala cu un „Un măr putred distruge o grămadă de mere frumoase“, lucrurile par să se repete la indigo, iar lenea din povestea lui Creangă e mai de actualitate ca niciodată, dovadă că de ea s-au molipsit sătenii din satul ieșean. Și nu doar unul,  zece ori o sută, ci vreo 500 de bărbați și femei în toată firea. Adică, aproape toată suflarea validă a comunității moldave.

Leneșii despre care vorbesc preferă să stea acasă, să facă copii, să privească la telenovele și să bârfească pe marginea șanțului sau la un pahar plin cu celebra țuică de pufoaică, decât să se angajeze. Și asta din cauza că statul nu-i lasă să moară de foame, căci, deh, de aia e stat, să aibă grijă de toți locuitorii săi, fie că sunt harnici sau leneși, hoți sau cinstiți, naivi ori șmecheri. Iar oamenii știu chestia asta. Cum să-i lase pe ei statul să moară de foame, păi se poate una ca asta? Drept urmare, toți 500 primesc ajutoare sociale de la primărie, așa că ce le mai trebuie loc de muncă? Chiar dacă banii de la ajutorul social nu sunt mulți, oamenii ăștia au marea satisfacție, întipărită pe chipul lor, că nu se trezesc cu noaptea-n cap să meargă la serviciu.

Dar, ca și cucoana ce ar fi vrut să-l scape pe bietul leneș de funie, și AJOFM Iași a dorit să facă o pomană de bine, trimițându-și angajații în sat, să-i convingă pe localnici să se angajeze. Dar, vai, numai că nu au fost scoși cu parii din sat de umașii răzeșilor lui Ștefan cel Mare când au auzit că patronii nu le-ar da decât vreo 1.000 de lei. Câtă nesimțire, domnule! E dept, 1.000 de lei sunt mai mulți decât cei 300 de lei, ajutorul  social de la stat, dar nici chiar o asemenea bătaie de joc. Măcar cu 1.500-2.000 de lei acolo să-i plătească și patronul, ca să știe omul pentru ce se dă jos din pat în fiecare dimineață. Că pe la ei prin sat e o vorbă de care sunt tare mândri: "Mai bine sub umbră de dud și să proptești pereții birtului, decât să lucrezi ca prostul la alții!".