Articol

În timp ce România e înţepenită politic în controversele PSD de aproape doi ani, fiind total ignorată şi absentă din jocul european şi internaţional, Uniunea Europeană este în curs de a se schimba în mod fundamental. Astăzi, ţara noastră este, cu siguranţă, la cel mai jos nivel al influenţei şi relevanţei sale la nivel european de la aderare. Şi asta, în timp ce în jurul nostru se petrec schimbări majore, nu de lideri social-democraţi, ci de paradigmă, iar Syria joacă un rol important în modelarea Europei viitoare, ca sursă şi factor principali de emigraţie.

La Summit-ul de la Soci, foarte recent, ruşii şi turcii au decis să iniţieze o fîşie „demilitarizată“ de 15-20 de kilometri în jurul provinciei Idlib, des pomenită în ultimul timp în jurnalele de actualităţi. Potrivit acordului între Putin şi Erdogan, şi rebelii şi loialiştii syrieni vor retrage tot armamentul greu din zona cu pricina, a cărei securitate va fi asigurată în interior spre rebeli de armata turcă şi în exterior, în cordonul loialist, de poliţia militară rusă! Acordul prevede şi retragerea facţiunilor jihadiste din jumătatea rebelă a zonei de control.

Idlib este un guvernorat în nord-vestul Syriei, la graniţa cu Turcia, ce avea înainte de declanşarea războiului civil syrian în jur de un milion şi jumătate de locuitori, în marea lor majoritate musulmani sunniţi. La sfîrşitul anului 2011 – începutul lui 2012, din Armata Araba Syriană (SAA) s-au desprins un corp de ofiţeri sunniţi şi mai multe unităţi ce au format Armata Syriană Liberă (FSA), o facţiune anti-Assad. FSA s-a aliat cu grupările de luptători locali rebeli şi a dus o campanie de cucerire a guvernoratului Idlib în care a învins repetat şi grav armata guvernamentală. În 2015, împreună şi sub comanda luptătorilor jihadişti din Jabhat al-Nusra, filiala syriană a Al Qaeda, au intrat şi în oraşul Idlib, capitala guvernoratului cu acelaşi nume, şi au obţinut astfel controlul cvasitotal asupra regiunii. Contraofensivele guvernamentale succesive au fost blocate cu mari pierderi umane şi materiale pentru armata lui Assad, alături de care luptă trupe iraniene şi Hezbollah, transformînd guvernoratul în cea mai mare enclavă rebelă din Syria.

În urma acordului de la Soci, pe termen mediu, lucrurile vor reveni la un status quo pentru că nici turcii, nici ruşii nu au motive de conflict şi nici nu vor să vadă un Iran eficient militar de la coasta Mediteranei pînă la graniţa cu Afghanistanul.

Reunificarea Syriei se amînă din nou, nu şi următorul val de refugiaţi care transformă din temelii Europa şi politicile acesteia, iar noi rămînem să aşteptăm diplomaţia europeană să se implice serios în această criză din vecinătatea noastră şi să forţeze o soluţie democratică şi umană pentru syrieni. Pentru că, s-a dovedit în ultimii ani, soluţiile adoptate pe continent sînt temporare, un management al crizei şi nimic mai mult, şi nu pot furniza Uniunii Europene securitatea frontierelor atît de necesară decît pe termen scurt.

Mai mult, o politică europeană implicată mai serios în soluţionarea conflictelor emergente sau în desfăşurare vor contribui decisiv la eliminarea cauzelor structurale ale imigraţiei necontrolate către Europa în loc să se mulţumească să îi gestioneze efectele. Dar, asta presupune mari schimbări structurale la nivelul Uniunii Europene...

Discursului programatic din 12 septembrie al lui Juncker din plenul Parlamentul European, stă în ideea de „suveranitate europeană“. Europa suverană este, de fapt, un mod ingenios de a spune că Uniunea Europeană ar trebui să îşi asume în nume şi sub auspicii proprii un rol de mare putere la nivel internaţional. Implicit, acest lucru se traduce prin două lucruri fundamentale: admiterea realităţii dure că nici Franţa, nici Germania şi nici un alt stat european, separat, nu mai are capacitatea de a menţine sau de a ajunge singur un jucător relevant pe scena internaţională, dar şi că UE va căuta independenţa faţă de SUA, inclusiv militar.

Acest concept de suveranitate europeană nu este o invenţie a lui Juncker, ci este un împrumut din discursul din 2017 de la Sorbona al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, cel care a declarat săptămîna trecută la finalul summitului european informal desfăşurat la Salzburg, şi care a avut pe agendă ca principale teme migraţia şi negocierea Brexitului, că alegerile europarlamentare din 2019 reprezintă „bătălia pe care toţi progresiştii, toţi democraţii din Europa trebuie să o ducă împotriva celor care nu vor mai multă Europă” şi care nu dau dovadă de „solidaritate”, făcînd aluzie la ţările est-europene care nu acceptă unele politici ale Bruxelles-ului, cum este cea privind migraţia, şi pe care Macron le-a ameninţat din nou cu tăierea fondurilor europene. „Ţările care nu vor mai mult Frontex (cele care nu acceptă ca această agenţie europeană să participe la supravegherea frontierelor naţionale), sau nu vor mai multă solidaritate, vor ieşi din Schengen”, şi-a detaliat el mesajul.

Trebuie subliniat faptul că Spaţiul Schengen, singurul obiectiv de politică externă declarat al României, şi-a pierdut deja din relevanţă atîta vreme cît problema migraţiei şi a modului de gestionare comunitară a acesteia nu este soluţionată.

Dacă pentru Europa problema migraţiei este fundamentală politic în următoarele luni, la fel devine şi conflictul din Syria, principalul generator de emigraţie spre Uniune. Pentru liderii europeni, Syria este mai importantă decît scandalul din PSD!