Articol

De fiecare dată în preajma marilor sărbători, ne propunem să fim mai buni, mai înțelegători cu semenii noștri. Să dăruim și celor care nu au și soarta le-a fost potrivnică. Din puținul nostru să aducem bucuria și lumina în casa celui sărac și dragostea în inimile copiilor uitați de părinții plecați de acasă, precum păsările călătoare toamna. Să dăruim nu doar bunuri materiale, ci și zîmbete, mai ales acolo unde oamenii au uitat să facă acest lucru. Și în primul rând, speranța unui nou început, pentru că din acest motiv există spiritul Crăciunului, să ne apropie, să ne adune la un loc.

Nu este nimic rău în aceasta, ba dimpotrivă. Lucrurile bune și frumoase sunt întotdeauna bine primite. Trebuie doar să știm cui să le oferim. Din păcate, astfel de stări ne cuprind, de regulă, de Paști ori de Crăciun. Atunci alergăm la televiziuni să ne trâmbițăm faptele de buni creștini. Să arătăm lumii cât de samariteni suntem noi. Sub  pretextul unei povești, de multe ori „împopoțonată“ cu tot felul de amănunte dureroase, facem din acei oameni – care într-adevăr au nevoie de ajutor, personaje de telenovelă. Altceva decât sunt în realitate. Uneori, călcăm peste sentimentele ce-i animă sau peste voința lor de a fi în acel platou. Totul de dragul audienței în „minutul de aur“. Am uitat, sau poate nu am știut niciodată, să ne bucurăm în tăcere, dincolo de privirile celor mulți.

În restul anului, pe acești oamenii, cu care acum se defilează prin platourile diferitelor televiziuni centrale, nu-i bagă nimeni în seamă deși, probleme lor sunt mereu aceleași. În restul anului, revenim la bârfele de zi cu zi, la mentalitățile noastre obscure, la prejudecățiile care ne îndepărtează de miezul problemei. În restul anului, trăim în lumi diferite. Ei în lumea lor, cu nevoi, griji și suferințe, noi, cu sentimentul că nu e treaba noastră să le întindem mâna, ci a statului. Unul prea sărac să susțină armata de asistați sociali, de șomeri și de dezrădăcinați.

De ce nu încercăm să facem din fiecare zi una în care să se simtă spiritul Crăciunului? De ce trebuie să așteptăm astfel de momente ca să pozăm în buni creștini? Poate fi o temă de meditație pentru o țară în care numărul bisericilor înălțate după 1989 este înzecit de cel al spitalelor, creșelor și grădiniților construite în acest interval.