Articol

Europa este alarmată, Bucureştiul este alarmat, Caraş-Severinul, nu! Alarmarea Europei este motivată; o masă uriaşă de oameni, de altă cultură, de altă credinţă, presează la porţile Europei, pentru a se revărsa pe străzi, în pieţe, gări, curţi, grădini şi în case. Oamenii aceştia, veniţi din Orientul în flăcări, sunt: în parte disperaţi, în parte furioşi. Spun că fug din calea bombelor, a dezordinii, a urii, dar aduc cu ei bombele, dezordinea şi ura.

Alarmarea Bucureştiului este mimetică. Pentru cei mai mulţi români, Bucureştiul nu este un oraş, ci este o politică. Bucureştiul este cutia de rezonanţă care preia informaţia, o prelucrează politic şi reacţionează oficial. Ce spune Bucureştiul este oficial. Iar Bucureştiul spune ce crede că dă bine oficial, la nivel european. Acum, dă bine să fie alarmat. Da, bine, înţeleg solidaritatea, înţeleg compasiunea, mai mult, chiar o simt, dar, să recunoaştem, alarmarea este, deocamdată, gratuită. Musulmanii noştri, rămaşi pe tărâm mioritic de pe vremea invaziei otomane (iată că au şi ei câteva sute de ani vechime în zonă), nu poartă kalaşnikoave şi nici veste cu explozibil pe sub manta, ci tricouri nemţeşti de la second hand sau cămăşi turceşti din paşnicele bazare, ca tot românul. Şi, la fel ca tot românul, musulmanul din Bucureşti ori Constanţa e preocupat de alegerile locale din iunie, de corupţie, DNA, de timpul probabil, de salariul minim pe economie. Nu de jihad.

Cât priveşte Caraş-Severinul, acesta e cu adevărat un tărâm binecuvântat de Dumnezeu. Sau, mă rog, de Allah, că se zice că-i tot aia. Deci, mă amuză şi acum ştirile cu arabi sau afgani care au nimerit din greşeală în vestul ţării noastre, în Timiş ori în Caraş-Severin, şi încearcă disperaţi să fugă în Germania. În acest sens o ştire exemplară este aceea cu familia de afgani, stabilită legal în România, care a încercat, în luna februarie, a.c., să fugă din ţară pe la graniţa din zona Oraviţa. Poliţiştii de frontieră, să recunoaştem, vigilenţi, i-au prins şi i-au reţinut în ţară cu forţa. Aşadar, nici vorbă să ne speriem de vreo invazie musulmană, doar dacă îi aducem forţat, aşa cum ne propune Uniunea Europeană. Şi dacă îi aducem cu forţa, tot vor fugi!

Acum, să mai recunoaştem că fanatismul religios are şi el puterea lui de contagiune. Rădăcina credinţei musulmanilor noştri e aceeaşi cu cea a fanaticilor din Orient. Teoretic, şi musulmanii noştri s-ar putea contamina, s-ar putea radicaliza. Dar, există o metodă simplă de a evita acest lucru. Prin lege, în România, şcoala trebuie să rămână laică. Nu trebuie amestecată şcoala cu religia de nicio formă! Aceasta nu înseamnă interzicerea religiei. Ci numai păstrarea religiei în mediul privat, familial sau de grup. Religia nu trebuie să devină politică, adică să dicteze regulile sociale. Pentru că în litera religiilor, a majorităţii religiilor, există un mare (prea mare), potenţial de agresivitate. Desigur, în numele adevărului şi al dreptăţii. Iaca, numai creştinismul şi budismul ce sunt religii mai blânde. Dar, creştinismul a devenit blând, după secole de teroare. Să ne amintim de cruciade şi de inchiziţie.

De aceea nu sunt de acord cu construirea marii moschei de la Bucureşti. Pentru că moscheea îşi propune din start să fie şi o universitate musulmană. Păi, numai universitate musulmană ne mai lipsea la Bucureşti! Aceasta înseamnă cu adevărat să-ţi aduci necazul în casă. Din prostie ori din mimetism. Ca să aplici normele europene. Ca şi când n-am văzut consecinţele!