Articol

Zilele trecute, am fost oprit pe stradă de doi tineri, o ea și un el, care făceau un fel de sondaj legat de votul din 11 decembrie. Ceva de genul „ce așteptări aș avea de la alegerile parlamentare“. Le-am răspuns că niciuna, și nu am mințit, s-au uitat lung și mirați la mine, poate unde și-ar fi imaginat că de la un om în toată firea răspunsul ar fi trebuit să fie altul. Apoi, s-au privit între ei, au făcut stânga-n-mprejur și m-au lăsat în plata Domnului.

De ce am fost atât de categoric? Simplu. În primul rând, pentru că de mult timp am încetat să mai am așteptări de la astfel de momente care, în final, s-au dovedit a fi doar simple iluzii. Am fost păcălit o dată, m-am ars și a doua oară, mi-am călcat pe inimă și a treia oară, și am zis să mai fac o încercare, dar nimic. În loc ca lucrurile să meargă în direcția dorită de mine, se mișcau tot cum voiau politicienii. Și, atunci, m-am oprit. Nu de la vot, ci să mă mai amăgesc. Dar ceea ce a pus capac la toate speranțele mele de cetățean al Reșiței, atâtea câte am avut, au fost bălăriile ce creșteau și, încă, cresc în voie în centrul orașului Reşiţa, lângă BCR. Pe locul ăla viran, folosit și pe post de parcare, pe care nu cresc panseluțe, trandafiri ori lalele, cum se îmtâmplă peste tot în țara asta, ci bălării înalte de un metru. Pentru mine, personal, acel loc este o copie, la alte dimensiuni, a unei imagini bucolice din Reșița de acum un secol, cu paori veniți la târg la oraș care își lăsau căruțele pe câte un tăpșan pînă când își rezolvau problemele la bancă ori se cinsteau cu un deț la birtul de peste drum. O copie, dacă vreți, a neputinței conducătorilor Reșiței de a-și depăși condiția de trepăduși ai unui sistem bolnav.

Deci, ce așteptări să am de la aceste alegeri, chiar dacă sunt parlamentare și nu locale, dacă timp de 26 de ani nicio administrație locală ori județeană nu le-a venit de hac acelor buruieni în care vara mișună șobolanii și șerpii? Pot avea vreo așteptare cât timp niciun primar de până acum nu fost capabil să găsească soluția ca acel teren, repet, aflat în buricul târgului, să nu se transforme într-un maidan pe care îşi fac nevoile nu doar câinii comunitari? Mai există vreun oraș din România în care găsim ceva asemănător? Eu nu cred și, chiar dacă acel teren este unul privat, primarul sau cine se ocupă de astfel de situații tot ar fi trebuit să găsească soluții. Să fi dat cu DDT, să-i fi scos la muncă voluntară zi de zi pe cei care primesc ajutorul social, să fi sădit panseluțe acolo, să fii amenajat un loc de joacă pentru copii sau de recreere pentru pensionari, sau o parcare, sau să-l fi amendat lună de lună pe proprietarul său, până când l-ar fi ruinat. Să fi făcut orice. Nu mă interesează ce. Numai să fi făcut ceva, să dispară mizeria aia din centrul unui oraș cu veleități europene.

În conclzie, dacă în 26 de ani acești oameni nu au fost în stare să curețe rahatul ăla de lângă cea mai importantă bancă comercială din municipiu, ce așteptări aș putea avea atunci de la discursurile despre investitori, locuri de muncă și un trai decent?