Despre infecțiile intraspitalicești și despre lipsa medicamentelor sau cumpărarea lor de către familiile bolnavilor s-a tot scris. Chiar și despre cazurile de malpraxis, soluționate de cele mai multe ori cu nevinovăția medicului. Astăzi vă prezentăm cazul unui bolnav ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Reşiţa, ce nu putea comunica cu cei din jur, pentru că suferise un accident vascular, chinuit cu întrebările puse de o asistentă zeloasă. Bolnavul, Gabriel Dumitrescu, în vârstă de 71 de ani, fost profesor, era însoțit de soția și fiica sa, care au încercat să răspundă în locul lui la întrebările asistentei, dar fără succes, după spusele familiei.
„În data de 11 martie, ora 16, am ajuns la Urgențe cu soțul meu, cu accident vascular. Eram cu fiica mea și, disperate, am alergat la sala de Urgenţe unde ne-a întâmpinat o <<mare doamnă asistentă>>, de un <<profesionalism>> debordant. Duduia în cauză a început să îl întrebe pe soţul meu ce s-a întâmplat, după ce în prealabil i-am explicat că nu putea să vorbească și abia se putea ține pe picioare. Evident, eu am fost cea care a răspuns la întrebări, moment în care asistenta a început să urle la mine, că nu eu trebuia să vorbesc, ci bolnavul. Oare cum ar fi putut vorbi un om care nu putea să lege cuvintele, cu tensiunea foarte mare și care abia se ținea pe picioare?”, se întreabă Rachila Dumitrescu, femeia care ne-a scris, sesizându-ne cele întâmplate.
Dar şi în aceste condiţii, continuă femeia, bolnavul a fost pus pe un scaun şi nicidecum întins pe pat, aşa cum se procedează în astfel de situaţii. Marea <<doamnă asistentă>> m-a scos afară din sală. Mă rog, regula e regulă, nu ai voie cu însoţitorii la UPU, însă felul în care ne-a vorbit a fost execrabil. Este inuman cum se poartă cu bolnavii. Toate aceste proceduri obligatorii au durat câteva zeci de minute, în timp ce soțul meu a stat tot pe scaun. Într-un final s-a eliberat un pat și l-au pus acolo. Altfel spus, și-a așteptat cuminte rândul pentru că, nu-i așa?, accidentul vascular nu este considerat o urgență în spitalul județean.
Am intrat din nou în sală și i-am dat soțului o gură de apă pentru că i se uscaseră buzele, dar aceeași doamnă m-a scos din nou afară, pentru că nu aveam voie să stau acolo. Atunci și-a ieșit din fire fiica mea. Nu se poate așa ceva. Acolo la Urgențe se află o armată de incompetenți, o adunătură de domnișorici care nu fac nimic în afară de parada modei. Una mai machiată și frezată ca alta. Cu unghii lungi cu care este greu să faci ceva în caz de urgențe. La fel de atotștiutoare era și asistenta care ne-a preluat la sosirea în spital.
Nu înțeleg de ce unii își depășesc atribuțiile pentru care au fost angajați. Acele dudui și brancardierii nu fac parte din categoria personalului medical autorizat, să pună diagnostic și întrebări despre aspectele clinice ale bolnavilor. Acea persoană a vorbit cu noi ca și cu ultimii oameni. Îi lipsea profesionalismul, bunul simț, dar și educația. Acele domnișorici se împiedică unele de altele, fac de toate și nimic, iar bolnavii, repet, sunt tratați inuman.
Revenind la soțul meu, după aproape trei ore de așteptare la Urgențe în cele din urmă a apărut și un cadru medical competent pentru a-i face tomografie, obligatorie în cazuri de acest gen. Deci, bolnavul a așteptat până au avut ei chef. S-a dovedit a fi accident vascular, nu i-au făcut absolut nimic în afară de o tensiune și un EKG, deși perfuzia cu manitol trebuia administrată imediat. Vorbesc în cunoștință de cauză, nu spun prostii, m-am documentat și știu că, în primele două ore, este vital să-I administrezi bolnavului manitol. Știu acest lucru pentru că soțul este la al treilea accident vascular, ceea ce explică și reacția de disperare pe care a avut-o fiica mea.
După trei ore petrecute la Urgențe, am ajuns pe Secția Neurologie unde soțul este internat și în prezent. Primul lucru pe care ne-a întrebat medical de gardă de acolo a fost dacă i s-a administrat manitolul la Urgențe. Evident că, nu. În treacă fie spus, cadrele medicale de la Neurologie nu se compară cu cele de la Urgență.
Concluzia mea este că mori cu zile în spitalul nostru județean, iar marile noastre doamne asistente țipă la tine, te scot afară din sală și țin bolnavii ore în șir pe scaune. Conducerea spitalului ar trebui să verifice cele sesizate de mine pentru că, nimeni nu vine la Urgențe din lipsă de ocupație acasă, doar să le supere pe acele doamne asistente. Acolo vin oameni necăjiți, cu probleme grave de sănătate care pot da, ca și noi, de asistente de acest fel.
Vă mulțumesc,
Rachila Dumitrescu
RSS Feed