Menu

Articol

De la cititori: Pariu cu viaţa, echilibristică pe tampoane sau inconştienţă!

Autor: 

O garnitură de tren de marfă s-a oprit, ieri la amiază, în jurul orei 12.00, pe linia ferată care trece pe malul Bârzavei, între Gara Reşiţa Sud şi combinatul TMK, în dreptul podului sudat de la Palatul Cultural. După aproximativ 5 minute de aşteptare, pietonii cărora vagoanele le-au barat calea n-au mai avut răbdare şi câţiva s-au căţărat pe tampoane, trecând printre vagoane. Acest fapt ne-a fost semnalat de către un cititor, care a făcut şi câteva fotografii la faţa locului.

„Menţionez că vagoanele nu aveau platforme de trecere, iar cei câţiva trecători au făcut echilibristică pe tampoane, expunându-se la un mare pericol, după părerea mea”, ne-a explicat cititorul. Acesta ne-a spus că au fost cel puţin trei-patru pietoni care au trecut astfel. După aproximativ 10 minute, locomotiva a început să lanseze semnale sonore şi, într-adevăr, pietonii grăbiţi şi imprudenţi care se mai pregăteau să sară printre vagoane au renunţat, iar trenul s-a pus în mişcare.

„Dincolo de inconştienţa pietonilor, mi se pare de neiertat lipsa de profesioalism a celor care manevrau garnitura de tren, care, cu siguranţă, aveau obligaţia să trimită acolo oameni care să-i împiedice pe trecătorii inconştienţi să-şi rişte viaţa sărind peste tampoane”, ne-a mai transmis cititorul nostru.

Powered by Jasper Roberts - Blog