Caraș-Severin este un județ ba de stânga, ba de dreapta. După cum au interesul unii, alții. De pildă, vineri pe la prânz era de dreapta. O spunea fostul președinte al României Traian Băsescu, venit la Reșița și în județ pentru a treia oară în două luni, să-și recupereze băsiștii aflați în alte partide, după fuziunea cu PNL. Pe la ora 4 după-amiază, Victor Ponta afirma că PSD va câștiga alegerile din 5 iunie în acest colț de țară. Deci, Caraș-Severin devenise un partid de stânga.
Băsescu a mărturisit că Partidul Mișcarea Populară, ale cărui frâie le ține acum în mâinile lui de lup de mare, este o formațiune mai de dreapta decât a fost Partidul Democrat pe care împreună cu Sorin Frunzăverde l-a scos din Internaționala Socialistă. Și cum în Banatul de Munte PD a făcut legea aproape 20 de ani, concluzia firească ar fi că suntem un județ de dreapta. De dreapta, dar cu rădăcini în stânga. În anii ’90, cu siguranţă că Ion Iliescu ar fi vorbit despre Caraş-Severin ca despre un „detașament de anvagardă al clasei muncitoare“ cu referire la „Cetatea de Foc“ a lui Davidoglu și la tinerețea social-democrată, interbelică, a lui Georg Hromadka.
Și tot în acea perioadă, analiștii politici, comentatorii radio-TV, ziariștii români și străini ar fi afirmat, în mare, același lucru, catalogând județul ca pe un bastion roșu, ținînd seama că protestele și grevele muncitorești se succedau mai ceva ca etapele din campionatul național de fotbal, că directorii de întreprinderi, foste socialiste, erau schimbați precum ciorapii, că în piața centrală se scanda „Nu ne videm țara“ și „Când soarele răsare, Iliescu apare“, iar sindicaliștii lui Iancu Muhu îi scoteau în șuturi din Combinatul siderurgic pe americanii de la Noble Ventures, care abia privatizaseră uzina.
Stânga sau dreapta? Aceasta-i dilema. Eu zic că nu-i nici una, nici alta, ci doar după cum bate vântul și interesul și discursul vorbitorilor de politică. Așa cum s-a întâmplat ieri, când, în decurs de patru-cinci ore, Caraș-Severin și Reșița au fost când de dreapta, când de stânga. Și nu ar fi nimic dacă ar fi așa, dar nu știu cum se face că, de fiecare dată, noi, electoratul, cădem mereu la mijloc și devenim victime colaterale ale unor dispute ideologice pe care nu dau doi bani. În acele momente, nu mai contează dacă suntem de stânga sau de dreapta.
RSS Feed