Articol

Azi-noapte a venit la mine Doru Dinu Glăvan şi m-a întrebat dacă am trimis articolul. Ştiam că se referea la articolul despre acţiunea de miercuri, pe care a întreprins-o el, împreună cu fostul rector al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Ioan Vela, în numele „societăţii civile”. Era o acţiune de apărare a universităţii reşiţene. Am fost luat oarecum prin surprindere de întrebare şi i-am spus „da”, iar el a răspuns: „Aha, îmi închipuiam eu! Ştiu eu cine NU ţi l-a publicat”, şi se gândea la colegul Victor Nafiru. Ştiu la cine se gândea, pentru că în vis pot să citesc gândurile oamenilor.

Deci, Glăvan venise ţintă la mine în vis să mă întrebe de articol şi l-am minţit. Nu ştiu precis de ce! Mi s-a mai întâmplat să mint în realitate, recunosc, dar în vis parcă eram sincer cu mine, cu speranţele şi spaimele mele, cu oamenii pe care-i găzduiesc în lumea paralelă. În fond e visul meu şi ziceam că fac ce vreau în el. Că pe ceilalţi din vis nu-i pot controla, de asta mi-am dat seama, dar eu, din câte îmi amintesc, acţionam conform firii mele. Cred, totuşi, că m-am făcut de mai multe ori de râs şi de ruşine în vis, decât în realitate. Mă rog, n-am numărat, e doar o impresie. În vis m-am făcut de râs din frică, laşitate, din prostie. De exemplu, în vis mi-e frică de locomotivele cu abur. De ruşine, mi-e ruşine când plec, uneori, desculţ la servici’. Însă, până acum, nu-mi amintesc să fi minţit.

Deci, în vis aşa a rămas, că Victor Nafiru e de vină pentru că nu s-a publicat articolul. Dar, vă spun sincer că am avut o strângere de inimă, pentru că, de fapt, n-am scris articolul. Pur şi simplu nu l-am scris! Deşi cred că merita scris şi publicat. Măcar şi pentru că oamenii aceia, Glăvan şi Vela, împreună cu vreo câţiva ingineri, absolvenţi ai universităţii reşiţene, s-au mobilizat, au făcut un efort, s-au expus. Sigur că sunt mulţi oameni care se mobilizează şi se expun pentru cauze care nu sunt ale lor, cauze pe care nu le cunosc prea bine, dar, în fond, aceasta este societatea civilă, e cea care se mobilizează pentru cauze generale, nobile, cum ar fi salvarea balenelor albastre, a pitpalacului de stepă, ecologizarea râurilor, mărilor, oceanelor, Roşia Montană etc. Uneori, aceste acţiuni par ridicole în ochii opiniei publice. Pentru că, trebuie spus, opinia publică nu e totuna cu societatea civilă. Opinia publică nu riscă nimic, numai se pronunţă, critică, apreciază, dezavuează, din spatele anonimatului. Societatea civilă, în schimb, e obligată să se prezinte. Eu sunt ăsta, el e celălalt, noi suntem societatea civilă! Şi nimeni nu-i crede! Sunt suspectaţi de interese, sunt blamaţi, ridiculizaţi.

Deci, acestea două sunt riscurile majore de a te declara societate civilă: râde lumea de tine şi nimeni nu te crede. În schimb, cei care se expun riscurilor au şansa de a primi măcar o parte din admiraţia mea. De aceea zic că trebuia să scriu, că n-am fost corect când l-am minţit pe Glăvan în vis. Aşa că mă simt obligat să-mi schimb declaraţia şi să recunosc că n-am scris articolul. Nu l-am scris pentru că au apărut alte ştiri mai şocante, cu potenţial de rating mai mare, şi trebuia să optez între a scrie o ştire pozitivă, pe care n-o prea crede nimeni, şi alte trei ştiri explozive pe care le crede toată lumea. Mai trebuia să fac un duş, să-mi fac o salată, să dau de mâncare la pisică. Asta e, aşa se scurg zilele noastre, între alegeri mai proaste sau mai bune. Au trecut două zile şi ştirea nu mai e ştire. În lumea ştirilor de azi, sunt valabile ştirile de azi! Uneori, sunt valabile ştirile de mâine, mai rar ştirile de ieri. Ştirile de alaltăieri, gata, s-au dus! Nici n-aş mai fi băgat în seamă ştirea asta, dacă n-aş fi minţit în vis. Aşa, însă, m-am simţit obligat să dau o dezminţire: N-am scris, dom’le, articolul! Am minţit!

De ce am minţit în vis, cred că ştiu, dar e mai complicat de explicat. În orice caz Freud e de părere că-i vorba de nişte traume. Şi cu locomotivele, din copilărie, şi cu Glăvan, de pe când mi-era şef.

Freud e un partener interesant de discuţii!