Menu

Articol

De Ziua Naţională, primarul Adrian Torma a împărţit peste 2.000 de porţii de fasole cu cârnaţi!

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită şi pe malul stâng al Dunării, la Moldova Nouă. În pofida frigului, localnicii au răspuns cu entuziasm mesajului lansat de primarul Adrian Torma, de a fi prezenţi la manifestările organizate de Consiliul Local şi Primăria Moldova Nouă.

De dimineaţă au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din partea primăriei, a instituţiilor statului şi a firmelor din oraş, după care, în prezenţa a peste 100 de persoane, a fost lansată Monografia oraşului Moldova Nouă, lucrare necesară pentru cunoaşterea istoriei locului, purtând semnătura profesorului Andrei Nistoran.

Şi aşa cum se obişnuieşte de 1 Decembrie, momentele festive au fost completate cu tradiţionala masă, din care nu au lipsit fasolea şi cârnaţii. În total 2.200 de porţii, număr record pentru un orăşel precum Moldova Nouă.

Referindu-se la acest moment, primarul Torma ne-a mărturisit: „Prin Hotărâre de Consiliu Local, primăria a pregătit 1.200 de porţii de fasole, cu cârnaţi, iar organizaţia PNL Moldova Nouă a venit şi ea cu alte 1.000 de porţii. Mă bucur că oamenii au fost încântaţi, care au vrut au primit la plecare porţii de mâncare şi pentru cei de acasă, dar şi în aceste condiţii a mai rămas suficiente porţii. Sunt fericit că le-am adus concetăţenilor mei un strop de fericire de această mare sărbătoare naţională”. 

Adrian Torma s-a alăturat colegilor săi şi a servit cot la cot cu aceştia, trezind aprecierile locuitorilor urbei de la Dunăre.

Powered by Jasper Roberts - Blog