Echipei de fotbal de liga a III-a, CSM Şcolar Reşiţa, nu-i priesc laudele de care a avut parte în perioada de pregătire când s-a „distrat” cu echipe anonime, demne de campionatele săteşti. Nu-i prieşte nici postura de mare favorită la promovare în care o văd cei din anturajul echipei, entuziasmaţi până la exaltare că între adversarii seriei a IV-a nu se mai găseşte CS Universitatea Craiova, a lui Mititelu. Dovadă este startul ruşinos din prima etapă a noii ediţii de campionat, 1-2 în deplasarea cu Gloria Lunca Teuz Cermei, o echipă cu un buget de vreo cinci ori mai mic, cu jucători fără valoare, dar cu voinţă şi atitudine.
Gazdele au deschis scorul în min. 52, din penalty, prin Nistor, iar Marius Staicu a egalat pentru Reşiţa în min. 86. În al treilea minut de prelungiri, Vlad Michel a dat lovitura, aducând victoria echipei care, în cele patru întâlniri disputate până acum cu reşiţenii, a pierdut de fiecare dată.
Suntem curioşi ce motive vor invoca staff-ul tehnic şi conducerea clubului după această înfrângere ruşinoasă şi, mai ales, ce măsuri vor fi luate pentru ca pe viitor să nu se mai repete astfel de rezultate în meciurile pe care rosso-nerii le vor disputa cu Galda, Ghiroda, Chişineu Criş ori Avrig... (Foto: Arhivă)
Rezultatele primei etape din seria a IV-a a Ligii a III-a
Şoimii Lipova - Naţional Sebiş 3-1
ACS Dumbrăviţa - CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 4-2
CSM Lugoj - Unirea Alba Iulia 1-1
CS Ocna Mureş - CNS Cetate Deva 0-2
Industria Galda - FC Avrig 0-1
Gloria Lunca Teuz Cermei - CSM Şcolar Reşita 2-1
Crişul Chişineu Criş - Metalurgistul Cugir 2-2
CS Hunedoara - Millenium Giarmata 2-0