Menu

Articol

Derby-ul Banatului s-a încheiat nedecis: Ripensia – CSM Școlar 1-1 (1-0)

Înaintea etapei disputată astăzi după amiază, echipa CSM Școlar Reșița conducea seria a IV-a a Ligii a III-a la Fotbal, iar o victorie la Timișoara, în fața Ripensiei, aflată la două puncte în spatele său, i-ar fi consolidat poziția de lider, în timp ce o înfrângere o putea trimite pe locurile patru și cinci. Până la urmă partida s-a terminat la egalitate, ceea ce a făcut ca rosso-nerii să coboare pe locul trei, cu opt etape înainte de finalul campionatului.

În prima parte a meciului, ambele echipe au avut ocazii, însă cei care au deschis scorul au fost gazdele, în min. 26, la o greșeală de marcaj a apărătorilor reșițeni, neatenți la o centrare de pe partea stânga la bara a doua.

În repriza secundă, elevii lui Leo Doană au reușit egalarea, min. 55, prin Liuba care a transformat o lovitură de pedeapsă în urma unui fault în careu făcut asupra lui Himcinschi.

La meciul de la Timișoara a fost prezent din nou primarul Ioan Popa dar, la fel ca în deplasarea de la Ighiu, nu le-a purtat noroc nici de data aceasta rosso-nerilor.

„Un rezultat echitabil în faţa unei echipe foarte bune care, dacă învingea astăzi, trecea pe primul loc. Sper ca punctul obținut în deplasare să conteze foarte mult în economia campionatului”, ne-a mărturisit Viorel Lolea, președintele clubului din Valea Domanului.

CSM Școlar Reșița a jucat în formula: Zimmermann – Săndescu, Banac, Opriș, Liuba – Szijj, Breșneni, Bloju, Poiană – Keita, Beloescu.

Pe parcurs au mai intrat: Himcinschi, Costescu, Muselin și Negoescu.

Celelate rezultate: Giarmata – Galda 1 – 3, ACS Poli II – Becicherecu Mic 2 – 0, Pandurii II – Unirea Alba Iulia 0 – 1, Sebiș - Lunca Teuz Cermei 4 – 0, CSM Lugoj – UTA Bătrâna Doamnă II 2 – 0 și Ighiu – Cetate Deva 1 – 0.

Clasament: Galda 35 p; 2. Sebiș 34 p; CSM Școlar Reșița 33 p; 4. Ripensia 31 p; Cetate Deva 31 p; CSM Lugoj 30 p. (Foto: Arhivă)

Powered by Jasper Roberts - Blog