Articol

Peste cinci zile începe anul de învăţământ. Clasa zero, clasa a întâia, a cincea, a noua, dar şi grădiniţa. Era să spun că va suna din nou clopoţelul, o formulă uzată, pe care o foloseam cu atâta râvnă în astfel de momente. Astăzi nu mai sună clopoţelul ca pe vremuri. Lumea, în care intră şi România, s-a emancipat. Avem alte pretenţii şi ne raportăm la alte valori. Clopoţelul a devenit ceva perimat, altele sunt metodele cu care sunt chemaţii copiii în clase.

Tot despre emancipare voi vorbi şi în continuare, dar nu despre emanciparea individului, ci despre cea a jucăriilor şi jocurilor copilăriei. O evoluţie fantastică, în ton cu tehnologia, cu imaginaţia, dar şi cu interesul pecuniar al celor din această industrie care funcţionează după legi şi metodologii stricte elaborate de UE.

În urmă cu jumătate secol, predominau jucăriile confecţionate din lemn. Cuburi cu ajutorul cărora construiai o casă în miniatură, o piramidă ori un labirint, apoi, câteva personaje de poveste, cum ar fi o sperietoare cu mătură sub braţ, Pinocchio, cel cu nasul lung şi ascuţit, ori celebrul Hopa-Mitică, ăsta era făcut din tablă şi înăuntru avea o bilă de magnet. Mai erau Marocco, un joc cu beţigaşe, care testa îndemânarea copilului, „Nu te supăra frate” „Păcălici”, parcă aşa-i spunea la jocul ăla de cărţi. Astea erau jucăriile tradiţionale pe care le cumpărau părinţii cu diferite ocazii. În rest, ne foloseam de piuliţe şi bile adunate din randă (depozitele de fier vechi), de cărţile confecţionate din cutii cu macaroane, de mingile de gumă, în timp ce în capitolul jocuri intrau: „Hoţii şi vardiştii”, „Pac-pac” „Ţară, ţară vrem ostaşi” „Lapte gros” „Bâza”.

Du-te în ziua de astăzi la un copil cu un trenuleţ confecţionat din lemn. Ori cu un Marocco. Să nu mai vorbim de un căluţ ca şi cel din copilăria mea. În cel mai bun caz nu se va atinge de ele. Dacă e bine crescut, nu va spune nimic. Dacă e precum Dl. Goe, încearcă să nu fii în preajma lui. Dar, ia du-i o tabletă (deşi nici asta nu mai e la modă), un telefon de ultimă generaţie, pe Peppa, celebra purceluşă din desene animate şi o să vezi că se schimbă lucrurile. Îi câştigi pe loc încrederea micuţului. Sau, ca dascăl, lasă-i pe elevi să joace în curtea şcolii  „Lapte gros” şi  „Bâza”, că o să te vezi seara la televizor şi te vei trezi cu anchetă de la Inspectoratul şcolar. Chestie de emancipare, nu?