Articol

Azi noapte, Reșița a fost încercată de prima ninsoare din noul sezon. Un praf alb de zăpadă cernută s-a așezat pe capotele masinilor și vârful dealurilor, semn că iarna este pe aproape. Poate dacă nu ar fi plouat în ultimele zile, în această dimineață ne-am fi trezit cu plugurile de deszăpezire pe bulevard, singura arteră de circulație din municipiu luată în seamă de autorități în astfel de momente. Dar așa, iarna ne mai lasă un moment de respiro, timp în care avem posibilitatea să punem ultimele lucruri la punct.

Ușor de spus, greu de făcut. Orașul e plin de tranșee, constructorul a uitat de ele, iar acolo unde s-a ostenit să le astupe, a abandonat pământul care nu a mai avut loc în șanț, și care acum s-a transfomat în noroi. Și nu vorbim doar de imala de la marginea orașului, ci și de cea din carterele aglomerate, care a luat locul asfaltului trotuarelor sparte de picamere. Oamenii se vaită de indolența constructorilor, primăria se chinuie să-i dezvețe de nărav, îi amendează mereu, dar degeaba. Mai auzi pe câte unul umblat pe afară că așa ceva nu întâlnești în Germania, Austria și chiar Ungaria, că acolo e ordine și disciplină. Și cu ce mă încălzește pe mine o astfel de observație, cât timp am ajuns să detest iarna din pricina nesimțirii constructorilor, a trotuarelor sparte, a mormanelor de pământ din fața blocului și a noroiului?

Reșița este un oraș trist, tern și lipsit de viață, iar noroaiele și croncănitul ciorilor îl fac și mai urât acum, iarna. Reșița noastră se numără printre puținele municipii reședință de județ care nu are mall, nu are echipă de fotbal de valoare, cluburi de noapte vestite, trenuri mai multe, nici tramvai nu mai are, ca să nu mai vorbim de investitori și locuri de muncă. În schimb, are noroaie și o sumedenie de amintiri în spate despre un timp ce nu se va mai întoarce vreodată.