Menu

Articol

Din această săptămână, la Oravița vor rula filme 3D

Premieră pentru cinefilii din Oravița și Valea Carașului. De la sfârșitul acestei săptămâni, la Oravița vor rula filme 3D. Acest lucru se datorează colaborării dintre primăria locală și o firmă din București specializată în proiecții de acest gen, aceeași care își desfășoară activitatea în Cinematograful Dacia, din Reșița.

Pentru început, proiecțiile vor avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură, în condiții optime, întrucât pentru vechiul cinematograf există un proiect de reabilitare cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. A fost dus ecranul și se lucrează la amenajările necesare pentru ca, în seara zilei de 20 august, spectatorii să aibă parte de prima reprezentație în noua locație. Reprezentațiile vor avea loc spre sfârșitul săptămânii, de joi și până duminică seara.

„Orăvițenii și locuitorii din Valea Carașului aveau nevoie de așa ceva. Dacă până nu de mult tinerii mergeau la Timișoara sau la, mai recent, la Reșița să vizioneze astfel de filme, de acum vor face acest lucru acasă, economisind timp și bani. În plus, se vor putea bucura de filmele cele mai noi de pe piață, deoarece partenerul nostru este unul recunoscut pentru seriozitatea sa“, ne-a mărturisit primarul Constantin Ursu.

Primul spectator: primarul Constantin Ursu
Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog