Sărbători, petreceri, căldură mare, acestea sunt igredientele pentru cei care beau fără măsură. Poliţia din Oravița a fost sesizată prin Apel Unic de Urgenţă 112, că la intrarea în oraş, dinspre satul aparținător Broşteni, se afla pe marginea părţii carosabile, „pe spaţiu verde”, un bărbat căzut la pământ şi care prezenta leziuni corporale ce ar fi putut preveni de la o agresiune fizică.
Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţie s-a stabilit că persoana este B.I. de 38 ani, domiciliată în judeţul Neamţ. Acesta a fost transportat la Spitalul orăşenesc Oraviţa şi ulterior condus la Spitalul de Urgenţă din Reşiţa, unde a fost diagnosticat cu politraumatism prin agresiune şi fractură genunchi drept.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat presupusul agresor – N.M. 22 de ani, domiciliat în judeţul Iaşi. Ambele persoane sunt angajate ale aceleiaşi firme iar pe fondul consumului de alcool a avut loc un schimb de cuvinte jignitoare şi mai apoi acte de violenţă. N.M. este cercetat pentru săvârşirea infracţiuni de loviri şi alte violenţe.