Menu

Articol

Din iulie, „vacanţa din Franţa” vine cu tichete valorice. Doar pentru bugetari!

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, începând cu data de 1 iulie, bugetarii vor beneficia de un tichet de vacanţă echivalent cu salariul minim pe economie, care este de 1.450 de lei. Acesta va putea fi folosit doar în ţară, nu şi în vacanţele petrecute în străinătate.

În Nota de fundamentare a acestui act normativ se arată că obiectivul Guvernului este să oprească exodul forţei de muncă din domeniul turismului către alte state din relativa vecinătate a României, stimulând acest domeniu prin acordarea unui tichet de vacanţă pentru angajaţii din sistemul public.

Se speră ca măsurile de acest gen vor conduce la creşterea numărului de locuri de muncă şi, implicit, la păstrarea forţei de muncă în România.

Tichetele de vacanţă vor fi emise pe suport electronic şi pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor acordate de către angajator, însă pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice în unităţile afiliate.

Legiuitorul a prevăzut și sancțiuni pentru cei care nu vor respecta prevederile legale ale actului normativ, în sensul că: „acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul tichetului se va sancţiona cu 4 până la 7 puncte de amendă”. 

Un punct de amendă este echivalent cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară.

Impactul anual asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea de vouchere de vacanță în anul 2017 este estimat la aproximativ 1,73 miliarde lei, calculat în condițiile unui salariu minim de 1.450 lei.

Powered by Jasper Roberts - Blog