Dansatorii reșițeni, componenți ai Mystic Dance Club, au participat la Sibiu la „Transylvanian Grand Prix“, o competiție considerată a doua ca importanță dintre cele organizate în România. Ei au avut o evoluție remarcată atât de arbitrii, cât și de spectatori, fiind răsplătiți nu doar cu aplauze, ci și cu diplome.
Astfel, perechea Bogdan Kostner – Andreea Dumitru a ocupat primul loc la clasa H, 10-11 ani, la fel ca și perechea Bogdan Sanovician – Andra Dragomir, care a evoluat la clasa E, 6-9 ani. Sanovician și Dragomir au mai reușit o clasare pe locul II, la clasa open Standard, și un loc VI, la open Latino 6-9 ani.
Evoluții bune au avut și perechile Alex Dincea – Andreea Sinculet, locul IV la open Latino, și locul 11, la clasa open Standard, 10-11 ani. Cristian Stan – Ariana Cocoșilă s-au clasat locul VIII la open Standard și la open Latino, 10-11 ani, Vlad Ogașan - Gabriela Tuta au ocupat locul 11, open Latino 10-11 ani, Andrei Petcu - Bianca Buzuleac - locul IV la open Latino junior II, și locul IX la open Standard junior II.
De precizat că, open e cel mai înalt nivel în dans sportiv, la această clasă evoluând cei mai buni dansatori.
Deplasarea la competiția de la Sibiu a fost posibilă implicării Primăriei Reșița și a firmelor Eutralog și Cupio.
Următorul concurs la care vor participa dansatorii reșițeni se organizează la Kistelek, în Ungaria, la sfârșitul săptămânii.