Menu

Articol

Directorul Aquacaraş îşi pune primarii în cap. Cel mai vehement, Luca Mălăiescu!

Luca Mălăiescu

Conducerea Aquacaraş SA reuşeste pe zi ce trece să supere pe toţi cei care sunt acţionari la operatorul judeţean de apă şi canal. Este vorba de consiliile locale din cele opt oraşe şi municipii ale judeţului. Dacă până nu de mult contrele directorului general, Nicolae-Miu Ciobanu cu administraţiile liberale din Reşiţa şi Caransebeş erau puse pe seama diferendelor dintre Putere şi Opoziţie, de la o vreme, chiar şi din rândul primarilor social-democraţi au apărut voci de nemulţumire faţă de activitatea conducerii Aquacaraş.

Edilul-şef din Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu, este cel mai vocal dintre toţi când vine vorba despre Aquacaraş şi Ciobanu, căruia i-a declarat război, comunicarea dintre ei făcându-se doar prin email-uri şi adrese oficiale. De ce este supărat Luaca Mălăiescu? O spune chiar el:

„Acum o lună au oprit apa potabilă în cel mai sărac cartier al oraşului, Tineretului, fără să mă înştiinţeze. Dacă nu pe mine, măcar să fi trimis o adresă Consiliului Local, care este acţionar la societatea respectivă. Apoi, am iniţiat un proiect pentru apă potabilă în cartierul Mal, cu finanţare de la Banca Mondială, la care participarea noastră era de 20%. Lucrarea este gata de mai bine de un an, însă localnicii duc dorul apei la robinet. Directorul Ciobanu invocă nu ştiu ce proceduri ar trebui respectate, sunt de acord, însă nu înţeleg de ce nu ni s-a spus până acum despre aşa ceva, de ce îşi bate joc de oameni”, ne-a mărturisit Luca Mălăiescu.

Primarul din Oţelu Roşu nu înţelege nici faptul că una a vorbit şi alta a făcut conducerea Aquacaraş în materie de personal, dovadă că, cel puţin la Oţelu Roşu, au fost daţi afară oameni, specialişti în materie, în numele rentabilizării activităţii, iar în locul lor au fost angajaţi alţii pe salarii mari.

Powered by Jasper Roberts - Blog