Menu

Articol

Directorul medical al spitalului din Caransebeş este un doctor născut în India

Singh Bhupinder

Începând cu această săptămână, noul director medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş este indianul Singh Bhupinder. În urma concursului susţinut, acesta a obţinut media 9,91.

Născut şi crescut în India, Bhupinder, în vârstă de 39 de ani, este medic specialist în microchirurgie plastică şi reparatorie şi profesează în spitalul din Caransebeş din anul 2014. Absolvent al Facultăţii de Medicină Timişoară, cu rezidenţiat la „Casa Austria”, a ajuns la Caransebeş în urma unui post scos la concurs.

Despre el, managerul interimar, Mihaela Popovici, ne-a mărturisit: „Medicul Bhupinder este un specialist desăvârşit, cu mii de intervenţii chirurgicale făcute de-a lungul anilor. Dincolo de toate acestea, are calităţi umane recunoscute şi apreciate nu doar de colegi, ci şi de pacienţi. Din partea mea şi a cadrelor medicale din spital Singh Bhupinder are toată susţinerea.”

Reamintim că, în data de 26 martie, se organizează şi concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. (Foto: adevărul.ro)

Powered by Jasper Roberts - Blog