Menu

Articol

Doi cai frumoşi... omorâţi de o maşină, la Caraşova

Autor: 

Un tânăr care conducea, ieri, un autoturism, în apropiere de comuna Caraşova (Caraş-Severin), a lovit frontal doi cai scoşi la păscut. Caii erau nesupravegheţi pe şosea, probabil în trecere către o păşune mai grasă. Din nefericire, cei doi cai au fost spulberaţi de autoturism, fiind ucişi pe loc. Conducătorul auto a fost rănit uşor.

În comunicatul Inspectoratului Judeeţan de Poliţie Caraş-Severin se arată:

În data de 29.02.2016, în timp ce M.M.D., de 22 ani, conducea un autoturism pe DN 58, în afara localităţii Caraşova, loveşte cu partea din faţă doi cai, care se aflau nesupravegheaţi pe partea carosabilă şi care aparţin unui cetăţean din Caraşova.

În urma accidentului a rezultat decesul celor doi cai şi rănirea uşoară a conducătorului auto.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Powered by Jasper Roberts - Blog