Menu

Articol

Doi urmăriţi internaţional, prinşi de poliţiştii cărăşeni

O femeie de 25 de ani, din Obreja, a încercat să înşele statul german, dar aceasta s-a ales cu o condamnare de zece luni de închisoare. Tânăra a încheiat, anul trecut, două asigurări auto în valoare de peste 400 de euro şi nu le-a mai plătit, iar autorităţiile germane au făcut demersurile legale pentru pedepsirea faptei.

„Ieri, 16 noiembrie, poliţiştii serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriți au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile germane pe numele unei femei în vârstă de 25 de ani, din Obreja. Autoritățile germane au condamnat-o pe femeie la 10 luni de închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals“, a declarat Cecilia Dănileţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judfeţean de Poliţie Caraş-Severin.

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii au pus în executare un alt mandat european de arestare, emis de autoritățile din Marea Britanie, pe numele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din Reșița. „În cursul lunii aprilie 2016, bărbatul ar fi comis infracțiuni de trafic ilegal de persoane, fapte sancționate de legea penală din Marea Britanie cu o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare. Polițiștii i-au condus pe cei doi la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

 

 

Powered by Jasper Roberts - Blog