Articol

Mă îndrept spre Casa de Cultură a Sindicatelor şi deasupra intrării deschise, pe un banner mare, orizontal, de cel puţin 20 de metri lăţime, scrie verde-n faţă: Festivalul Gastronomic al Etniilor din Banat. Intru în foaier şi, în mijloc, pe catafalc, cu mâinile pe piept, odihneşte Horaţiu Vornica. O asociere cel puţin ciudată, ar zice unii, între ce scrie pe „gardul” de-afară şi „leopardul” dinăuntru. E un film de comedie neagră (sau verde), în orice caz grotescă, ar zice alţii. Horaţiu Vornica e nefiresc de palid, dar liniştit, pare că doarme, un mort destul de frumos, ar zice babele, că tot există acest obicei (balcanic?) de a compara morţii cu viii.

Horaţiu Vornica e şi solemn, pare că păzeşte cu trupu-i masiv Casa de Cultură cu care s-a identificat, de la candelabrul şi cortina din sala de spectacole, până la ultima cărămidă din beci. Până mai ieri, l-am văzut, se zbuciuma prin odăi şi curţile interioare, la telefon, ca să organizeze Festivalul Gastronomic, un eveniment de amploare în care să se îngemăneze muzica tradiţională bănăţeană, cu tradiţiile culinare, căci - nu-i aşa? - arta culinară face parte din cultura unui popor. Domnu’ Mircioane, îmi zicea, o să vedeţi, o să fie frumos! Vă cred, domnu’ Vornica, dar nu vă mai frământaţi atât, că dăunează. Nu, nu dăunează deloc, trebuie să stabilim cele mai mici amănunte. Şi munca ne ţine în viaţă! Apoi, mi-a povestit cum o să fie aranjate standurile şi mesele, cum o să se deruleze spectacolele folclorice, alaiul dansatorilor, cum o să fie amenajate locurile de joacă pentru copii, că şi copiii sunt oameni. Ha, ha, bună asta! Da, trebuie să ne îngrijim de toate.

Iată că, dintr-odată, trupul solemn al lui Horaţiu Vornica, aşezat sub „bannerul gastronomic” nu e deloc ridicol. Dimpotrivă, e locul său acolo, sub proiectul, în proiectul pentru care şi-a dat ultima suflare.

Aud, acum, că ar fi nişte piedici în organizarea festivalului, că e cam mare, că e cam lung şi lat, că să nu se dea autorizaţii, că ar trebui redimensionat, conform principiului să nu faci prea mult, să nu trăieşti prea mult, că bate la ochi.

Horaţiu Vornica se pregăteşte de ultimul drum. Îi spun, în gând, domnu’ Vornica, nu vă grăbiţi aşa, mai staţi puţin, ar fi păcat să vă fure festivalul. Deşi nu cred că vor avea tupeul. Se numeşte profanare dacă furi de la morţi.