Menu

Articol

Două infracţiuni dintr-un foc: fără permis de conducere şi cu autoturismul neînmatriculat!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oravița, în cooperare cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Sasca Montană, au identificat miercuri seara în trafic, în jurul orei 22, un autoturism cu numere false, al cărui şofer se urcase la volan fără a avea acest drept.

Oamenii în uniformă au oprit pe DN 57, la ieșire din localitatea Grădinari, un autoturism marca Ford, condus de cetățeanul român B.M., în vârstă de 60 de ani, având domiciliul pe raza județului Caraș Severin. În urma controlului și verificării în bazele de date a reieșit că autoturismul este neînmatriculat, numerele fiind luate de pe un alt autoturism radiat din circulație, iar șoferul avea permisul de conducere anulat pentru conducere sub influența alcoolului.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de conducere pe drumurile  publice a unui vehicul neînmatriculat având numerele false și conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu permisul anulat/retras.

Powered by Jasper Roberts - Blog