Un grav accident de muncă s-a produs în urmă cu puțin timp pe platforma TMK, din Reșița. Două persoane au murit în timp ce se aflau pe un pod rulant din Sectorul Ajustaj al Bluming-ului, un fost laminor dezafectat de mai mulți ani. Până acum nu se știe ce căutau cei doi bărbați pe macara.
La fața locului s-au prezentat doi inspectori din Serviciul de Sănătate și Securitate în Muncă de la ITM Caraș-Severin care, împreună cu un procuror, vor verifica împrejurările în care a avut loc nenorocirea. Pe baza acestor constatări, vor fi stabilite cauzele care au condus la producerea evenimentului și eventualele persoane care se fac vinovate.
UPDATE, ora 10,55 =================
Într-un comunicat de presă al ITM Caraș-Severin se arată: "O echipă formată din doi muncitori de la întreţinere, un electrician şi un lăcătuş, au urcat pe pasarela de acces pentru a verifica o posibilă defecţiune la linia de contact a macaralei pod rulant.La urcare aceştia nu au anunţat macaragiul şi nici şeful de echipă pentru a opri utilajul. În acelaşi timp nu au ridicat mărcile de restricţie din cabina macaragiului, aşa cum este prevăzut în procedura de lucru în cazul intervenţiilor asupra utilajului. Din primele informaţii se presupune faptul că cei doi au vrut să intervină la linia electrică de contact a macaralei dar au fost surprinşi în spaţiul îngust dintre sasiul macaralei şi stâlpul de susţinere a halei. Victimele, în vârstă de 50 de ani şi respectiv 46 de ani, au decedat pe loc din cauza leziunilor suferite".