Menu

Articol

Dragnea, lasă-ne, lasă-ne!

Guvernul a făcut pasul înapoi în privinţa Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codului penal. La fel şi PSD, căci e greu de crezut că Sorin Grindeanu, cu tot discursul de aseară - confuz și incoerent - , a făcut-o de capul lui. Fără acceptul președintelui de partid, nu cred că cineva ar fi îndrăznit să cedeze. Poate la început au crezut că este o glumă și au tratat lucrurile, ca atare. Cu insolență și chiar dispreț față de cei care protestatu la minus 7, 8 grade Celsius. Amintiți-vă cât de arogant era în urmă cu câteva zile Dragnea când se întreba ce căutau oamenii ăia în Piața Victoriei, de parcă atunci picase de pe Lună. Ridicase umerii, cu gestul celui ce-și imaginează că pe ei e așezată țărișoara asta, și dăduse ochii peste cap, mirându-se ca ăia de pe buza șanțului. De râs, nu a râs, ci a schițat o mică grimasă de politician perfid. Suficient, încât să ne dăm seama că nu va încerca niciodată să facă reclamă la pastă de dinți, după ce va ieși din politică.  

Deodată, Dragnea se înmoaie. Devine conciliant, cel puțin așa vrea să pară. Ca şi Grindeanu, aruncă vina pe  cei din ministerul justiţiei şi papagalul ăla cu „altă întrebare“. Schimbă tonul discursului, prin porta-vocea sa, prim-ministrul Grindeanu, și lasă impresia că face concesii de dragul de a nu rupe România în două, trei sau mai multe bucăți. Text penibil, demn de Cațavencii din politica românească dintotdeauna. De ce nu a făcut asta înainte de a stârni furia românilor? De ce nu s-a gândit la consecințe, dacă acum consimte că treaba e groasă rău? Adevărul e că Dragnea nu e un politician prost, ci unul viclean care știe să se folosească de orice tertip în situații de acest gen. Știe că așa ceva dă bine la cei pe care i-a blagoslovit cu câțiva lei la salariu și pensie (iar dacă a dat, n-a dat din conturile sale, să ne fie clar) și încearcă să intre în pielea omului bun. Ceva de genul: „Eu vreau să fie bine în țara asta, retrag și ordonanța, doar că oamenii lui Soros, nu sunt de acord“. Altfel spus, vrea să se spele pe mâini, să se sprayeze, să-și aranjeze mustața. Să pară ca nou, ca scos din cutie. Nu mai ține. Gata cu comedia.

Răul pe care l-a făcut deja nu doar PSD-ului, ci și României presupune timp, răbdare și înțelegere pentru a fi îndreptat. Totul fără Dragnea și fără Guvernul PSD din actuala formulă care, la drept vorbind, și-au pierdut din credibilitatea cu care plecaseră la drum după alegerile din decembrie 2016. Când te juri că n-ai furat, dar ai fost prins cu rața-n gură, mulțimea te ia de guler și îți dă un picior în cur. Așa și cu ăștia. Și nu mă refer la mulțimea din piață, ci la aceea din PSD, singura în măsură să-l treacă în rezervă pe Liviu Dragnea. Acum, până nu-i prea târziu pentru cel mai mare partid din țară.

Powered by Jasper Roberts - Blog