Menu

Articol

Drept la replică al Consiliului Judeţean Caraş-Severin

Autor: 

Către : Publicaţia on-line „Argument”
În atenţia : domnului Victor Nafiru, redactor şef

Stimate domnule redactor şef,

În virtutea dreptului la replică, vă transmitem spre publicare punctul de vedere al Consiliului Județean Caraș-Severin cu privire la informaţiile apărute în articolul “Ion Tabugan: <Nu există un protocol scris, de colaborare cu PSD>” publicat miercuri, 24 august 2016.

În urma alegerilor din iunie 2016, PMP și UNPR au obținut 4 mandate de consilieri județeni dintre care 2 au fost aleși vicepreședinti în ședința de constituire a Consiliului Județean Caraș-Severin din 30 iunie 2016, mai exact este vorba de dl. Ionuț Popovici (PMP) și dl Mihai Bona (UNPR). Potrivit prevederilor legale, mai exact art 15, alin 4 din OG nr. 35/2002, președintele și vicepreședinții nu pot face parte din nicio comisie de specialitate, neputând fi membrii decât consilierii.

În ședința Consiliului Județean din data de 1 august 2016, dl. Paul Purea (PMP) a fost propus și ales membru titular în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa (HCJ 172/01.08.2016). Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa nr. 11/22.08.2016, dl Paul Purea a fost ales președinte al CA pe o perioada de 6 luni, respectiv din luna august 2016 pană în luna ianuarie 2017.

Potrivit Hotărârii Consiliului Județean nr. 133/30.06.2016, dl Paul Purea este președintele Comisiei de muncă, sănătate, protecție socială și protecția copilului. Alegerea dlui Marcel Andronache în Comisia de relații externe și integrare europeană a fost votată în ședința de marti, 23 august, domnia sa fiind validat în 1 august 2016 după vacantarea locului ca urmare a demisiei dlui Ion Tabugan.

În următoarea ședință ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin vor fi incluse proiectele de hotărare privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier judeţean a dlui Mihai Bona și validarea mandatului de consilier judeţean a dlui. Mihai Guțu (UNPR). Printr-o adresa oficială dl Ion Tabugan, președinte UNPR Caraș-Severin, a informat Consiliul Județean că demersurile de fuziune dintre UNPR și PMP nu sunt finalizate motiv pentru care dl Mihai Guțu a fost confirmat ca membru UNPR.

Pentru corecta informare a opiniei publice, vă solicităm să publicaţi acest drept la replică reafirmându-ne, în acelaşi timp, disponibilitatea de a vă furniza toate informaţiile care sunt de interes public.

Serviciul Comunicare
Consiliul Județean Caraș-Severin

Powered by Jasper Roberts - Blog