Menu

Mesaj de eroare

  • Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in include_once() (line 1387 of /home/argument/public_html/vechi2/includes/bootstrap.inc).
  • Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in include_once() (line 1387 of /home/argument/public_html/vechi2/includes/bootstrap.inc).

Articol

Drumul din Valea Bistrei spre Timiş declanşează greva liberalilor din Consiliul Judeţean Caraş-Severin!

Drumul judeţean Voislova – Rusca Montană – Ruschiţa – limită cu judeţul Timiş (DJ 684) a devenit subiectul discordiei în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, ca urmare a faptului că liberalii îi acuză pe PSD-işti, în speţă pe preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, că au scos acel drum de pe lista prioritară de finanţare. În opinia liberalilor, susţinută de către liderul grupului PNL din Consiliul Judeţean, Ioan Cojocariu, DJ 684 este un drum extrem de important care, dacă este modernizat, va fi principala legătură a Văii Bistrei cu autostrada A1, în apropiere de Lugoj. Cu privire la supărarea liberalilor, Ioan Cojocaru a pus accent pe trecerea în rezervă a acelui drum pe lista de finanţare a ADR Vest, dar, a mai vorbit şi de faptul că „PSD-ul vrea să ia tot”, cu referire la faptul că social-democraţii îşi iau prin votul majorităţii toate funcţiile, fără să ţină cont de algoritumul prevăzut de lege, ca funcţiile să fie împărţite conform ponderii reprezentării în Consiliul Judeţean.

Cojocariu; „Ne-am săturat! Nu se mai poate!” 

„Ne-am săturat de un an de zile, de când este condus Consiliul Judeţean de către PSD,… pentru că nu pot să spun că este condus Consiliul Judeţean de preşedinte, e condus de PSD şi se aplică directivele! Şi e modelul de la centru şi de peste tot; că dacă am câştigat, putem să facem orice! Şi, ne-am ridicat împotriva acestui mod de a a face politică după bunul plac şi după muşchii pe care ţi-i dă momentul, un piculeţ! Am solicitat ca drumul care leagă Valea Bistrei către A1 şi deschide o poartă către Ardeal să nu fie scos de pe lista prioritară de finanţare de către ADR Vest! Prima grijă a preşedintelui Consiliului Judeeţan, când a ajuns preşedinte al ADR Vest, a fost să scoaată acest drum de pe lista de priorităţi şi să-l treacă la drumuri în rezervă. Domnule, l-a scos de la drumuri prioritare şi a introdus un drum care trece pe la unii,… după interesele primarilor pe care îi are!”

Ioan Cojocariu a mai spus că liberalii nu au nimic împotrivă ca acel drum, DJ 572, Comorâşte – limită de judeţ spre Timiş, să fie făcut, dar drumul din Valea Bistrei spre autostrada A1 e foarte important. Din păcate drumul din Voislova spre judeţul Timiş arată ca un drum forestier, în timp ce judeţul Timiş a şi început să facă drumul pe partea lor.

Silviu Hurduzeu l-a contrazis pe Ioan Cojocariu, spunând că şi în judeţul Timiş drumul se află în rezervă. Fiind în rezervă şi la Timiş, dacă păstrau drumul ca prioritar, riscau să piardă finanţarea fiindcă nici Timişul nu face acel drum. În plus, drumul fiind un drum secundar, cu aspect de drum froestier, modernizarea lui costă foarte mult.

Hurduzeu: „E foarte simplu, vă mai explic o dată!”

„Când am preluat mandatul de preşedinte de Consiliu Judeţean, acel drum de la Voislova spre Timiş era rezervă. Acel drum a fost trecut prioritar, pentru că drumul prioritar DJ 572, Comorâşte -limită de judeţ, a fost scos pentru că o poerţiune de drum a fost predată la CNI. După ce, împreună, am votat şi am aprobat ca acea porţiune de drum să fie predată la CNI, la următoarea şedinţă am propus ca acel drum (n.n. - din valea Bistrei), să fie trecut prioritar. Dar, fac un apel la memorie, în momentul în care drumul Voislova – Rusca Montană – Ruschiţa – limită cu judeţul Timiş a devenit prioritar din rezervă, a spus cineva, ceva? Aţi spus, domnule, ce viziune are preşedintele Hurduzeu, cum se gândeşte el la dezvoltarea judeţului pe toate direcţiile? Nu! Atunci, nu a spus nimeni nimic! Drumul acela, vă repet, în legilatura trecută, în care din comitetul director făceau parte doar reprezentanţi de la PNL, a fost rezervă. A trecut prioritar şi, acum, este din nou rezervă. Mai mult decât atât, legătura prin judeţul Timiş este tot rezervă! V-am mai explicat o dată şi o să vă mai explic, de câte ori e nevoie! Am răbdare! Riscam ca noi, care aveam acel drum ca prioritar, să nu primim,… să nu fie finanţabil, dacă nu mai rămâneau bani pentru judeţul Timiş să îl facă din rezervă. Este foarte simplu, dar nu înţeleg de ce nu reuşesc să mă fac înţeles, că eu cred că explic destul de bine1”, a spus Silviu Hurduzeu.

Lista drumurilor prioritare care vor fi finanţate prin ADR Vest a fost stabilită conform viziunii PSD, fiind votată de majoritatea PSD+PMP, cu 16 voturi.

Grupul PNL nu a participat la vot, anunţând că boicotează şedinţa intrând în grevă de avertisemnt, însă a rămas în sală, astfel că au fost blocate două proiecte de hotărâre care aveau nevoie de  voturile a două treimi din numărul consilierilor prezenţi. Liberalii au spus că nu aveau nimic împotriva acelor proiecte de hotărâri, dar, trebuiau să tragă un semnal de alarmă, că: „Aşa nu se mai poate! PSD-ul vrea să ia tot!”

Powered by Jasper Roberts - Blog