Menu

Articol

Drumuri de 12 milioane de euro, care nu au rezistat decât trei ani!

Ioan Popa

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a sunat astăzi presa pentru o deplasare în teren, în zonele în care asfaltul turnat în urmă cu trei ani și câteva luni a început să cedeze, fiind nevoie de reparații serioase. Este vorba despre drumurile din municipiu care au obligat municipalitatea să contracteze un credit de 12 milioane de euro, cu rate eșalonate pe 30 de ani. Ca o ironie, de câteva luni aceste lucrări au ieșit din garanția de trei ani, însă Popa susține că nu există nici un impediment să se îndrepte împotriva executantului.

La vremea respectivă, a marii asfaltări, Reșița a fost împărțită în patru mari zone, cea despre care Ioan Popa a făcut referire astăzi fiind câștigată la licitație de Eco Bau Parc SRL. Aceasta a subcontractat lucrările firmei Camand Impex SRL, care la rândul ei le-a cedat celor de la Speed Prod SRL, controlată de fostul viceprimar la acea oră, Ioan Crina. Tronsonul respectiv se întinde din centrul municipiului, Strada I.L. Caragiale, și până în cartierul Minda.

Primarul Reșiței e de părere că lucrările nu întrunesc nici măcar jumătate din parametrii de calitatea prevăzuţi în contract. În loc de 10 centimetri de asfalt (șase centimetri grosimea stratului de rezistență și patru centimetri stratul de uzură), s-ar fi turnat puțin peste trei centimetri de covor asfaltic.

Și aceasta nu ar fi totul, constructorul, adică Speed Prod SRL, nu a așezat între cele două straturi de asfalt o plasă plasticată, pentru priză, așa cum era trecut în contract, ci un material geotextil, ceea ce nu reprezintă decât o banală pânză fără nici un tol de protecție. Iar ca să demonstreze că lucrurile stau întocmai, Popa a făcut o mică demonstrație, împreună cu pânza așezată între straturi a smuls, fără nici o greutate, și stratul de uzură..

„Sunt tronsoane unde trebuia să se frezeze zece centimetri de asfalt, să se pună șase centimetri de strat de asfalt de rezistență și alți patru centimetri de strat de uzură. S-au făcut unele note de renunțare, acolo unde sunt linii de tramvai, pentru că s-a considerat că dacă se frezează zece centimetri există riscul să cedeze porțiunea de beton cu linia de tramvai și s-a rămas doar la șase ccentimetri însă, aici suntem într-o zonă unde trebuiau frezați zece centimetri și nu s-au frezat decât aproape patru, pe aceiași bani

De asemenea, pentru separarea straturilor materialul folosit este geotextil, mai exact, o pânză, în timp ce în contract se regăsește că trebuia pus un material de plastic, un fel de plasă cu ochiuri pătrate care să facă legătura dintre cele două straturi de asfalt”, explică primarul Reşiţei.

Popa mai spune că a luat legătura cu specialişti din Institutul Politehnic Timişoara care vor lua probe din asfalt pentru a fi expertizat din punct de vedere tehnologic, prilej cu care se va stabili dacă s-a respectat sau nu a reţeta cerută de contract. „Dacă expertiza va arăta că nu s-au respectat prevederile din contract vom sesiza instanța atât pe civil, cât și în penal, îndreptându-ne împotriva vinovaților care vor trebui să plătească”, este de părere edilul șef. 

Powered by Jasper Roberts - Blog