Menu

Articol

Drumurile cărăşene afectate de inundaţii vor fi reabilitate. Mocioalcă este mândru de realizările Consiliului Judeţean

Silviu Hurduzeu, Ion Mocioalcă

Trei tronsoane de drum judeţean din Caraş-Severin, distruse de inundaţiile din această vară, vor fi reabilitate de Compania Naţională de Investiţii. Este vorba de DJ  585 Fârliug – Duleu, DJ 587 Duleu – intravilan şi DJ 572 Berzovia – Vermeş, adică, aproximativ 20 de kilometri de drum calamitat. Investiţia este de aproximativ 10 milioane de euro. Drumurile vor intra în posesia Companiei Naţionale de Investiţii, iar după reabilitare, tronsoanele vor reintra în administrarea judeţului. Proiectul a fost votat în unanimitate, iar preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a adresat mulţumiri colegilor, atât celor de la putere, cât şi celor din opoziţie:

„Mulţumesc tuturor consilierilor judeţeni, erau două proiecte care necesitau două treimi din voturi pentru că era vorba despre patrimoniul judeţului Caraş-Severin. Din acest moment începe procedura de atribuire a lucrărilor. Nu ne mai aparţine nouă această procedură. Noi le predăm Companiei Naţionale de Investiţii, drumurile vor fi modernizate, apoi, ne vor fi predate înapoi, în vederea întreţinerii. Nu se poate estima un timp pentru modernizarea drumurilor, important este că vor fi refăcute”- a spus Silviu Hurduzeu.

Ion Mocioalcă: „Salut succesul administraţiei Hurduzeu!"

Prezent la şedinţa Consiliului Judeeţan Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă a ţinut să-şi exprime satisfacţia faţă de eficienţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin, condus de către social-democratul Silviu Hurduzeu.

„Vreau să salut şi eu acest prim succes al administraţiei PSD de la Caraş-Severin, al administraţiei Silviu Hurduzeu, şi o spun cu mândrie! Este pentru prima dată când s-au semnat contractele pentru 10 milioane de euro! Nu pentru orice sumă! Că am văzut un cetăţean care se lamenta pe-aici, că, auăleu!, nu vin bani în Caraş! Iată că vin bani în Caraş! Şi, în continuare, important este să avem înţelegere la noul Guvern, şi eu sper să fie un Guvern PSD, ca să putem continua alimentările cu apă, canalizările şi nu numai cei 700 de kilometri de drum judeţean care se află în stare proastă şi foarte proastă, ci şi străzile laterale, Cămine Culturale, aşa cum am făcut în cei trei ani şi jumătate de guvernare Ponta. Aşa că este un motiv de bucurie şi nu întâmplătoare a fost prezenţa parlamentarilor PSD. Noi am venit, chiar, să susţinem această administraţie, care, să nu vă îndoiţi, va fi una performantă!”, a spus Ion Mocioalcă.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog