Articol

Noua lege a salarizării a căzut, Ministrul Muncii şi-a dat demisia şi lumea pare că s-a liniştit, având, momentan, alte preocupări, cum ar fi salatele de primăvară, ciroba de dragavei şi candidaţii la primării. Lucruri importante, de altfel, de care nu ne batem joc. Totuşi, de ce a căzut legea salarizării?! Se spune că nemulţumirile veneau mai ales de acolo că existau salariaţi din sistemul bugetar şi al companiilor de stat care pierdeau la salariu. Corect. Nimănui nu-i place să piardă din salariu, oricât ar fi acesta.

Totuşi, din cât am reuşit să cercetez, prin aplicarea noii legi se pierdea în zona salariilor „nesimţite”. Dacă guvernul ar fi vrut să împingă toate salariile în sus astfel încât raportul dintre salariul minim şi cel maxim să fie 1 la 14, fără să reducă nimic, ar fi avut nevoie de sume uriaşe. De exemplu, raportul dintre salariul minim actual, 1.050 lei, şi salariul premierului Dacian Cioloş, 15.825 lei, este de aproximativ 1 la 15. E, să zicem, rezonabil. Însă există foarte mulţi şefi din companiile de stat care câştigă salarii lunare incredibile (pentru un român), salarii care ajung la peste 100.000 de lei pe lună! Deci, este vorba de un raport de 1 la 100!

Până la urmă, reacţia vehementă împotriva noii legi a salarizării a venit din zona celor care deţin puterea economică a statului, aceştia fiind oameni aflaţi în strânsă legătură cu politicul. Vrând nevrând, dezinteresat sau interesat, în plasa contestărilor au căzut şi sindicatele. „Nu se poate, dom’le să piardă omul! E păcat de Dumnezeu!”, s-a spus pe la televizoare, iar noi ne-am înduioşat şi am lăsat-o baltă.

La urma urmei, din câte am citit, „mai degrabă va trece cămila prin urechile acului, decât bogatul prin Poarta Raiului”, aşa că putem sta liniştiţi, fiindcă Dumnezeu iubeşte salariile mici!