Menu

Articol

E grevă – nu e grevă, la UEM Reşiţa!

Sindicatul FIRES din Universitatea „Eftimie Murgu” (UEM) din Reşiţa şi conducerea universităţii au căzut de acord că dascălii şi angajaţii din universitate trebuie să declanşeze o grevă generală, pentru a protesta faţă de neplata salariilor. În mintea oricărui angajat din lume şi ţară, conform unui bun simţ comun, neplata salariilor reprezintă un motiv serios pentru declanşarea unei greve generale. Prin urmare sindicatul, condus de preşedintele Cristian Rudolf, în acord cu conducerea universităţii, a adunat semnături pentru declanşarea grevei.

Însă, astăzi, sindicaliştii de la UEM Reşiţa, împreună cu rectorul Doina Frunzăverde, au solicitat o întâlnire pentru consultări, cu reprezentanţii unei confederaţii sindicale (filiala judeţeană), şi au aflat că legea nu permite declanşarea unui conflict colectiv de muncă decât în situaţia în care conducerea unităţii refuză să negocieze un contract colectiv de muncă! Sau în condiţiile în care conducerea refuză începerea negocierii anuale pentru semnarea unui contract colectiv de muncă. Dacă acest contract colectiv de muncă există şi este semnat de comun acord, atunci sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor nu pot declanşa un conflict de muncă. La UEM Reşiţa acest contract colectiv de muncă există şi este semnat de cele două părţi. Astfel, conform legii, revine în sarcina conducerii să asigure prevederile contractului colectiv de muncă, inclusiv salariile negociate.

Deci, rectorul Doina Frunzăverde şi echipa de conducere trebuie să asigure respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă şi să plătească salariile! Dacă aceste prevederi nu sunt respectate, sindicatul nu poate declanşa o grevă! Legea nu permite! Sindicatul, cel mult, poate solicita în instanţă respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă. Dacă sindicatul declanşează o astfel de grevă, ilegală, trebuie să răspundă în faţa legii, pentru daunele rezultate. Daune ar putea fi considerate, printre altele, nederularea cursurilor din universitate, ceea ce ar reprezenta un prejudiciu adus studenţilor.

Prin urmare, deşi stau fără salarii, conform legii, angajaţii NU pot declanşa un conflict colectiv de muncă şi nici o grevă! Sindicatul FIRES din UEM Reşiţa şi conducerea universităţii au băgat la cap învăţăturile ce decurg din sistemul legislativ (democratic) şi încearcă să găsească alte forme de manifestare, ca urmare a faptului că nu şi-au luat salariile, deşi ministrul educţiei, împreună cu politicienii judeţeni, au promis că universitatea va primi bani pentru a continua să funcţioneze până la realizarea fuziunii cu Universitatea de Vest Timişoara.

În schimb, sindicatul dascălilor şi angajaţilor din UEM Reşiţa ar putea organiza un miting de protest (după program) sau o serie de mitinguri de protest, pentru a semnala situaţia disperată în care au ajuns. Desigur, aceasta cu riscul de a supăra Guvernul.

Powered by Jasper Roberts - Blog