Articol

Egoismul este, fără îndoială din punctul meu de vedere, o componentă activă a societăţii capitaliste, concurenţiale. Acum, unii ar putea să reia refrenul acela că, ce, ăsta-i capitalism, ce avem noi în România (?), dar trebuie să recunoaştem că este capitalism, pentru că, în actualul sistem, imediat după voinţa oamenilor, capitalul este cel mai important element care mişcă lucrurile din loc. Degeaba ai voinţă, dacă nu ai capital. E adevărat că şi capitalul se face cu voinţă, banii fiind un instrument la care individul poate avea acces cu voinţă, intuiţie, inteligenţă (viclenie), noroc (putem să-i zicem şansă).

E nevoie de egoism, de ambiţie, ca să ajungi la bani, să îi păstrezi şi să-i înmulţeşti. Pentru aceasta, individul se plasează în centrul lumii, iar nevoile şi ambiţiile sale devin cele mai importante, vrea să transforme lumea după aceste repere personale. Dacă e profesor, vrea şcoli moderne şi confortabile, dacă e poliţist, vrea tehnica poliţistă cea mai nouă, dacă e popă vrea catedrale, dacă e agricultor, vrea subvenţii şi utilaje, dacă e parlamentar vrea pensii speciale, dacă e bancher, vrea legi care să-l protejeze şi aşa mai departe. Toate acestea, în societatea capitalistă, se fac cu bani.

Deci, fiecare se zbate să ajungă la bani, pentru ca să ajungă la binele la care aspiră. Aşa apar interesele de grup, de clase sociale, care se interferează, se completează şi se concurează. Aşa se construieşte „jocul”, aşa se construieşte lumea oamenilor în capitalism, pe baza intereselor egoiste. Egoiste şi naturale, până la urma urmei. Pentru că într-o lume în care resursele sunt limitate, prin luptă, concurenţă şi conflict se ajunge la resurse. Aceasta fiind una din cauzele care dinamizează lumea, o modernizează, o specializează, creşte performanţele tehnico-ştiinţifice. Dar, tot de aici ne vin nervii, stresul, agresivitatea, nebunia.

Deci, nu trebuie să ne mirăm de febrilitatea acţiunilor din jurul primăriilor şi a consiliilor judeţene. Iar, dacă ai ajuns primar, ca Nelu Popa (la Reşiţa), ca Felix Borcean (la Caransebeş), sau preşedinte de Consiliu Judeţean, ca Silviu Hurduzeu (la Caraş-Severin), să nu te miri că se pune presiune pe tine, să nu te vaiţi că e lumea rea şi nu mai ai viaţă personală. Pentru că acolo, în primării şi în CJ, sunt surse importante de bani. Bani care sunt dirijaţi înspre o direcţie sau alta, în funcţie de aceste confruntări de voinţe şi interese. Adică, dacă vouă, celor din vârf, vă este greu, nici nouă, celor care suportăm deciziile voastre, nu ne este uşor!

Doar, aş vrea să completez că, dincolo de rolul „pozitiv” al egoismelor şi ambiţiilor în capitalism, trebuie să acceptăm că „jocul” acesta social, care, din păcate seamănă prea mult cu luptele şi războiul, nu este cel mai important lucru din lume. Pentru că oricine, oricât, s-ar căţăra în vârf, ca poziţie socială, ca bogăţie, nu se salvează definitiv. Tot apar slăbiciunea, boala, bătrâneţea, singurătatea, moartea. O salvare, desigur, tot temporară, ar putea fi adusă de înţelegerea acestei lumi. Pentru că omul când înţelege, se calmează, se face mai bun. E vorba de încercarea de înţelegere, pentru că de înţeles încă nimeni nu a înţeles-o! Absolut nimeni (dintre oameni) nu a dat vreo explicaţie logică a lumii. Aşa că, în afara logicii, avem doar două căi, de înţelegere rotundă a lumii, una mistică şi cealaltă a dragostei. Sunt căi care nu se însoţesc cu egoismul şi ambiţiile. De acea zic, mai uşor cu egoismul, ambiţiile, orgoliile. Se mai domoleşte stresul, nervozitatea, şi o să vedeţi că se face timp şi pentru şosele mai bune şi pentru canalizare şi şcoli... În această privinţă, sunt de acord cu Apostolul Pavel.