La Facultatea de Inginerie și Management a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa s-a desfăşurat, astăzi, vineri, 8 decembrie 2017, cea de-a V-a ediție a simpozionului științific studențesc EMING 2017. După întâlnirea de deschidere, prezidată de iniţiatorul şi principalul organizator al evenimentului, prof. univ. dr. Eugen Răduca, viitorii ingineri, studenţi ai universității reșițene, împreună cu coordonatorii lor, s-au împărţit pe secţiuni, lucrările prezentate abordând teme din domeniile: Inginerie Electrică, Informatică și Automatizări Industriale, Inginerie Economică și Management, Inginerie Mecanică. Şefii de lucrări, cadre didactice la universitatea reşiţeană, au fost Cornelia Anghel-Drugărin, Olga-Ioana Amăriei, Elisabeta Spunei şi Lenuţa Cîndea. Cele mai multe lucrări au fost coordonate de Cornelia Anghel-Drugărin şi de Minda Andreea. Au mai coordonat lucrări: Mihaela Molnar, Diana Tănase, Călin Micloşină, Elisabeta Spunei, Ion Cornel Mituleţu, Oana Amariei, Lenuţa Cîndea şi Vasile Cojocariu.
O manifestare tradiţională, dar, mai puţin glorioasă!
În deschidere, prof. univ. dr. Eugen Răduca a precizat:
„În acest an, această manifestare devenită deja tradiţională, se desfăşoară în condiţii mai puţin glorioase, am spus eu. Mă refer la faptul că este pentru prima oară când nu avem participanţi din alte universităţi. Nu i-am invitat în acest an, pentru că încă nu avem condiţii decente de cazare în cămin, iar plata costurilor pentru cazarea într-un hotel, nu s-a pus în discuţie, evident. Suntem bucuroşi că datorită unui grup entuziast de cadre didactice şi de studenţi din Facultatea de Inginerie și Management ne întâlnim acum şi studenţii din această facultate au ocazia să-şi prezinte lucrările ştiinţifice într-un cadru organizat (…) Vor fi prezentate aproape 30 de lucrări ştiinţifice, adică, aproximativ atâtea câte au fost din partea noastră şi în anii trecuţi, când participau şi studenţi din alte centre universitare. Mai doresc să amintesc că masa de prânz, la Campus Cafe, a fost sponsorizată de către conducerea Facultăţii de Inginerie şi Management şi îi aşteptăm pe studenţi la campusul universitar”.
O zi frumoasă dintr-un an un pic mai greu
Prodecanul Facultăţii de Inginerie şi Management, Codruţa-Oana Hamat, l-a felicitat pe directorul de departament, Eugen Răduca, pentru eforturile organizatorice şi a mai spus:
„Astăzi este o zi frumoasă, o zi cu soare, iată că ni se face un pic mai cald, ni se luminează minţile şi sufletele în prag de Sfântă sărbătoare de Crăciun. Mă bucur că studenţii sunt aici în număr destul de mare şi mă bucur că s-au implicat. Mă bucur că am pornit această sesiune şi în acest an, deşi un pic mai greu din punct de vedere financiar”.
Prorectorul UEM Reşiţa, Christian Chioncel, prezent la deschiderea evenimentului, i-a felicitat pe organizatori şi a anunţat că, pentru ediţia de anul viitor, conducerea universităţii a transmis un proiect de finanţare al simpozionului, proiect aprobat recent de Ministerul Educaţiei, astfel că EMING - ediţia a VI-a, din 2018, are deja asigurate fondurile pentru o bună desfăşurare.