Menu

Articol

Escrocii nu se dau în lături de la nimic. La Sacu au înșelat o femeie cu 3.500 de lei!

Polițiștii din comuna Sacu au demarat cercetările în vederea identificării a două persoane bănuite că au sustras suma de 3.500 de lei din locuința unei femei.

Întâmplarea a avut loc miercuri, 15 martie. Dis-de-dimineață, în jurul orei 9, doi necunoscuți i-au bătut în poartă unei localnice, sub pretextul că sunt colegi cu fiul acesteia plecat la muncă în Germania. Femeia, în vârstă de 62 de ani, i-a primit în curte, mai cu seamă că unul dintre ei i-a spus că are să-i dea 50 de euro trimiși de băiatul său. În loc de euro, individul a scos din buzunar o bancnotă de 50 de lei pe care i-a dat-o gazdei, spunându-i să rețină echivalentul celor 50 de euro, iar lor să le restituie restul.

„Femeia, însoțită de unul dintre bănuiți, a luat bancnota și a mers în bucătăria imobilului unde a schimbat banii dintr-un portmoneu ascuns sub o pernă. L-a condus apoi pe bărbat spre ieșire unde al doilea bărbat îi aștepta. Când a văzut-o, acesta i-a cerut un chituc de lemn, mințind că are pană la autoturism. Cât timp femeia l-a însoțit pe cel de-al doilea bărbat în grădina casei unde avea depozitate lemnele, primul bărbat s-a întors în locuință și a sustras portmoneul din bucătărie, în care se aflau 3.500 de lei. Ulterior, cei doi au urcat într-un autoturism de culoare gri și au părăsit localitatea”, preciyeayă purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneț.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați ar fi purtat discuții în prealabil cu soțul persoanei vătămate pe care l-ar fi întâlnit pe stradă, acesta povestindu-le despre fiul său plecat la muncă în Germania.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în continuare polițiștii efectuând cercetări în vederea identificării autorilor si a recuperării prejudiciului cauzat. (Foto: vremeanoua.ro)

Powered by Jasper Roberts - Blog