Articol

Este o zicală eminamente românească. N-am auzit-o și la alte popoare, indiferent de originea lor. Probabil că nimeni, în afară de noi, românii, nu s-a gândit că educația se poate face și prin pedepse, amenințări ori bătăi. La noi e cu totul altceva.  E ca o poveste de demult, dar mereu de actualitate. Exprimă neputința părintelui slab, incapabil să-și educe copilul cu vorbă bună, cu răbdare și încredere în comportamentul acestuia. A părintelui care își domină copilul prin țipete și răbufniri nervoase, convins fiind că are toate drepturile asupra lui. E o pornire care vine din neputință, lipsă de educație și frustrările acumulate în timp. În astfel de momente nu se ține seama nici de durerea fizică și nici de traumele psihice prin care trec copiii care își aud părintele decretând imperial: „Eu te-am făcut, eu te omor“.

Spuneam că zicala este eminamente românească și vine din negura istoriei. Cel mai probabil, ea s-a născut undeva, prin vechiul regat. Acolo unde bărbații, dar și femeile, sunt aprigi la mânie și le sare țandăra din te miri ce. Poate că după ce le trece supărarea, trec și regretele, doar că vorbele spuse cu atâta încrâncenare vor trezi în copil sentimentul de teamă și de neîncredere tocmai în cei pe care îi știa ca fiind cei mai apropiați lui: părinții.

Mi-am amintit de astfel de practici, văzându-l pe Cristi Boureanu la televizor, suspectat că și-ar fi agresat fiica de 16 ani. A fost nevoie de intervenția poliției și a jandarmilor pentru a face lumină într-o poveste în care adolescenta țipa ca din gură de șarpe să fie salvată, deoarece ta-su o duce acasă unde o rupe în bătaie. Fostul politician a fost invitat la poliție, iar puștoaica a ajuns până la urmă la mama sa, prima soție a lui Boureanu. În acest caz, se pare că adevărul este undeva la mijloc. La atencedentele pe care le are în materie și la cât este de coleric, cu siguranță că Boureanu are metodele lui de educare, neelegante, tangente cu această zicală. Faptul că i-a s-a confiscat telefonul, se înscrie în sfera metodelor de pedepsire, ca să nu mai vorbim de agresiunile verbale ori cele fizice de care a avut parte puștoaica, conștientă că are drepturi și că legea o apără chiar și atunci când părintele ridică vocea la ea.

Pe de altă parte, se pare că nici odrasla sa nu e ușă de biserică, spunându-se despre ea că face parte dintr-un anturaj nu tocmai potrivit pretențiilor emise de fostul politician. Că bea și fumează. Că nu-și ascultă tatăl care nu e un fitecine în București. De aici toate necazurile, de-o parte și de alta, pe care Cristi Boureanu le-ar putea rezuma într-o altă zicală românească, la fel de veche și de actuală, în același timp: „Când am fost eu mic, au fost ai dracu ăi bătrâni. Când am crescut și eu mare, s-au făcut ai dracu ăia mici“.