Menu

Articol

Familia Schelean se divide: tatăl, Nicolae, a trecut la PSD, fiica, Valeria, rămâne în PNL

PSD Caraş-Severin a a reuşit o mişcare remarcabilă, cooptându-l în rândurile sale pe unul dintre ce mai vechi şi combativi liberali de pe Valea Bistrei, şi nu numai, Nicolae Schelean, tatăl deputatei PNL Valeria Schelean-Şomfelean.

„Se pot spune multe despre plecarea tatălui meu din PNL, eu zic că fiecare dintre noi are opţiuni politice pe care trebuie să le respectăm ca atare. Ştiam că tata era în discuţii cu liderii PSD, pentru că ajunsese să-l nemulţumească activitatea din organizaţia PNL Oţelu Roşu. El a văzut altfel lucrurile, iar atmosfera creată în ultimii ani l-au dezamăgit. A ajutat foarte mult PNL, s-a implicat emoţional, organizatoric şi finaciar şi cred că a simţit să facă pasul înapoi. Repet, este alegerea sa, eu o respect, chiar dacă nu mi-ar fi fost tată”, ne-a mărturisit deputata liberală.

Pe de altă parte, Valeria Schelean–Șomfelean spune că tatăl său i-a mărturisit că are de gând să facă o echipă şi să înceapă treaba în partidul pentru care a semat adeziunea. Nu îl va urma, însă ştie că îi va fi greu, mai cu seamă în campaniile electorale ce vor veni. „Eu rămân consecventă principiilor mele, rămân în continuare în PNL, nu am gânduri de plecare. Sunt consecventă principiilor mele, iar dacă, prin absurd se va întâmpla să plec, nu va avea legătură cu tatăl meu”, mai spune deputata PNL

Powered by Jasper Roberts - Blog